Accident pe DN6! Șofer la spital după ce a intrat cu mașina într-un TIR

321

Un autoturism și un TIR s-au lovit frontal, în această după-amiază, pe Drumul Național 6 (DN6), pe raza localităţii Domaşnea, între Caransebeş şi Orşova. Accidentul s-a soldat cu un rănit, șoferul mașinii, care a fost transportat la spital.

„Pe DN6 (European 70), a avut loc un accident rutier, soldat cu o victimă rănită uşor. În prezent, se circulă dirijat între Caransebeş şi Orşova, pe raza localităţii Domaşnea. Cauza accidentului o reprezintă depăşirea neregulamentară efectuată de către conducătorul autoturismului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraş-Severin, Adrian Jurjică, citat de Agerpres.

La faţa locului au intervenit echipaje de pompieri de la Punctul de lucru Băile Herculane, un echipaj SAJ şi unul al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Nu au fost persoane încarcerate, dar şoferul autoturismului a fost rănit şi transportat la Spitalul Municipal Caransebeş, în stare de conştienţă.

sursa – libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.