Sfârșit tragic pentru o tânără de 25 de ani! A murit in timp ce alerga pe o stradă

3628

Tânăra care a murit fulgerător, seara trecută, în urma unui stop cardio-respirator făcut în timp ce alerga pe o stradă din Valu lui Traian, în Constanţa, se numeşte Albertina Narcisa Coşbac.

Aseară, în jurul orelor 19.00, fata de 25 de ani, sportivă de performanţă, alerga pe o stradă din Valu lui Traian când, i s-a făcut rău şi a căzut secerată, la pământ.

A fost văzută de un trecător, care a sunat imediat la numărul unic de urgență 112.

Ajunşi la faţa locului, medicii au găsit pacienta în stop cardio-respirator. Au efectuat manevrele de resuscitare, dar fără succes, fiind declarat decesul.

La fața locului s-au deplasat și polițiștii, în vederea efectuării de cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările care au dus la moartea tinerei.

Albertina Narcisa Coşbac era sportivă de performanţă, participând la mai multe competiţii naţionale.

Medicii legiști urmează să efectueze necropsia pentru a stabili cauzele decesului.

sursa: observator

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.