Legenda spune că Burebista i-a obligat sau i-a convins pe daci să taie sau să ardă viile, pentru a renunța la vin, licoare care a creat multe probleme sociale și… infracționale în acele vremuri.
O altă curiozitate despre care nu s-a vorbit de-a lungul timpului și despre care se știe destul de puține lucruri este o întâmplare care face parte din epopeea limbii române.
Se știe că alfabetul chirilic a fost folosit până în anii 1860, când limba română a început să fie reglementată oficial.
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în scrierea limbii române a fost reintrodus alfabetul latin în locul celui chirilic, după o perioadă de tranziție.
Transliterare: „Tatăl nostru, carele ’ești în ceriuri, sfințascăse numele tău: Vie înpărățiia ta: Fie voia ta, pre cum în ceriu, și pre pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dăneo noao astăzi: Și ne iartă noao datoriile noastre pre cum și noi ’ertăm datornicilor noștri: Și nu ne duce pre noi în ispită, ci ne izbăveaște de cel rău. Că a ta iaste înpărățiia, și Putearea, și mărirea în veaci, amin.”
Povestea limbii române a fost scrisă, de-a lungul istoriei, cu răbojuri sau vechi „rune” europene, alfabete latine, grecești, glagolitice, paleo-slave, alfabete de tranziție și, în final, din nou latine.
Despre epoca și formele adoptării alfabetului chirilic în scrierea limbii române au existat multe păreri contradictorii.
Limba slavonă și scrierea chirilică au înlocuit limba latină și alfabetul latin în biserica românilor prin secolul al X-lea, se spune și pe Wikipedia, și se consolidează în secolele următoare, ca urmare a impunerii acestora de către Imperiul Bulgar și ca reacție la propaganda catolică.
Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae (1716), afirma că s-a scris cu litere latine până la Conciliul de la Florenta (1432), așadar, încă mai mult de 400 de ani după schisma de la 1054.
Ce se știe și mai puțin este faptul că domnitorul Alexandru cel Bun, sfătuit de mitropolitul său, se spune că ar fi poruncit arderea cărților și textelor scrise până atunci cu litere latine, introducând, în loc, alfabetul chirilic și limba slavă, pentru a împiedica răspândirea catolicismului în țară.
Chiar și Mihail Kogălniceanu a susținut aceeași teză la 1838, în revista Alăuta Românească.
Alexandru cel Bun a fost domnul Moldovei între anii 1400 – 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.
