Ultimele vești despre lucrările de pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva. Video

357

Lucrările avansează într-un ritm susținut pe lotul 4 al tronsonului de autostradă Lugoj – Deva. În ultima lună, graficul arată că au fost realizate 5% din lucrările rămase, iar stadiul total este de aproape 90%.

”Vremea foarte bună ajută la avansarea lucrărilor de pe șantierul Lotului 4 al autostrăzii #A1 Lugoj – Deva. În colaj puteți vedea câteva imagini realizate ieri, mare parte fiind din zona Șoimuș, unde sunt concentrate cele mai multe echipe ale antreprenorului. Ca o noutate, în această săptămână a început realizarea zidului de sprijin din pământ armat la același versant Șoimuș. În paralel, au continuat lucrările de scurgere a apelor, montarea elementelor de siguranța circulației și de protecția mediului (parapet direcțional și panourile fonice), la terasamente, la structura rutieră și așternerea mixturii asfaltice în zona nodului rutier Şoimuş, atât pe autostradă, cât și pe bretelele de acces”, tansmite DRDP Timișoara.

Lotul 4 este cuprins între Ilia și Șoimuș, are 22 de kilometri și costă 420 de milioane de lei.

 

Vremea foarte bună ajută la avansarea lucrărilor de pe șantierul Lotului 4 al autostrăzii #A1 Lugoj – Deva. În colaj puteți vedea câteva imagini realizate ieri, mare parte fiind din zona Șoimuș, unde sunt concentrate cele mai multe echipe ale antreprenorului. Ca o noutate, în această săptămână a început realizarea zidului de sprijin din pământ armat la același versant Șoimuș.
În paralel, au continuat lucrările de scurgere a apelor, montarea elementelor de siguranța circulației și de protecția mediului (parapet direcțional și panourile fonice), la terasamente, la structura rutieră și așternerea mixturii asfaltice în zona nodului rutier Şoimuş, atât pe autostradă, cât și pe bretelele de acces.

Publicată de DRDP Timişoara pe Vineri, 14 Septembrie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.