300 de lei pentru o ”plimbare” cu căruța, la Timișoara

188

Polițiștii locali au depistat în cursul săptămânii trecute un număr de 10 căruțași care circulau cu vehiculele cu tracțiune animală pe raza municipiului fără a avea aviz din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei, motiv pentru care aceștia au fost sancționați conform HCL 251/2002, cu amendă în valoare de 300 lei fiecare.

Căruțașii au fost depistați în zone precum Calea Buziașului, str. Nicolae Cocea, Magnoliei.

”Poliția Locală are permanent în atenție acest fenomen și ori de câte ori constată în teren sau primește sesizări de la cetățeni referitoare la căruțe care se deplasează pe străzile Municipiului ia măsurile legale de sancționare și ridicare a acestora, cu atât mai mult cu cât aceste vehicule reprezintă un real pericol pentru participanții la trafic și de foarte multe ori cei depistați în această situație se ocupă cu colectarea de deșeuri și cu abandonarea resturilor în locuri neautorizare.”, au transmis polițiștii.

Poliția Locală atrage atenția persoanelor care se deplasează cu astfel de vehicule să respecte legislația pentru a evita sancționarea și chiar ridicarea căruțelor în cazul în care sunt depistați pe raza municipiului Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.