Soluţii fanteziste marca Robu: sisteme de depistare a TIR-urilor care se apropie de pasajul Jiul

Soluţii fanteziste pentru ca pasajul Jiul să nu mai fie păzit zi şi noapte de poliţiştii locali, situație survenită în ultima perioadă. Dispoziţia vine însă chiar de la primarul Timişoarei, care vrea să se asigure că niciun TIR nu va mai intra în pasaj şi nu va mai distruge elementele din structura sa, aşa cum s-a întâmplat recent cu un şofer de camion care a forţat intrarea în pasaj şi a rupt marcajul transversal de înălțime.
Primarul Nicolae Robu vrea să amplaseze un sistem electronic prin care să depisteze Tir-urile care se apropie de pasaj, de la o distanţă considerabilă. Acestea ar trebui să alerteze şi poliţiştii care să îi oprească pe şoferii de camioane.
„Aş vrea soluţii electronice de depistare a maşinilor agabaritice mult mai devreme decât în proximitatea pasajului. Vor emite semnale luminoase şi sonore. Se sesizează Poliţia Locală şi Rutieră”, a declarat Robu.
Întrebat dacă ştie să existe astfel de sisteme în România sau oriunde în lume, edilul şef nu a ştiut să răspundă. Nu ştie nici cât costă un astfel de sistem şi nici alte detalii tehnice. Aşadar, cel puţin momentan, existenţa unui astfel de sistem în Timişoara este doar o „fantezie” a primarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lucrări Aqatim la rețele

Miercuri, 8 aprilie, între orele 9-16 se va executa o conectare de conducte pe strada Chișodei. Pe durata lucrărilor se va întrerupe apa pe...

Botschaft Seiner Exzellenz Josef Csaba Pál, Diözesanbischof von Temeswar, anlässlich des Hochfestes der Auferstehung des Herrn – Ostern 2026

In Christus geliebte Brüder und Schwestern, das größte Ereignis im kirchlichen Leben ist der Kreuzestod und die Auferstehung Jesu Christi. Auf dieses Fest bereiten wir...

Citește și :