3.1 C
Timișoara
sâmbătă 21 februarie 2026

Peşte ilegal de Revelion în Banat

Este o tradiţie ca în noaptea dintre ani să se consume peşte. Ei bine, un bănăţean  a ţinut morţiş să păstreze obiceiul, aşa că a cumpărat de pe piaţa neagră peşţe.

Poliţiştii de frontieră de la Gîrla Mare  au oprit pentru control, la intrarea în localitatea de frontieră Gruia, un autoturism marca Volkswagen, la volanul căruia se afla cetăţeanul român H. P., în vârstă de 59 ani, domiciliat pe raza judeţului Mehedinţi.
La controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagaj, în mai mulţi saci, cantitatea de 130 de kg peşte proaspăt din specia fitofag, transportată în condiţii improprii, pentru care şoferul nu deţinea documente legale.

Bărbatul în cauză a declarat polițistilor de frontieră că a achiziționat pestele de la o persoana din localitatea Gruia pentru consumul propriu.

Întreaga cantitate de peşte a fost ridicată în vederea confiscării şi predată unei societăţi comerciale autorizate, conform prevederilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializare ilegală a peştelui ori deţinerea sau transportul în vederea comercializării fără documente legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Timișoara Revoluționară a fost lansată oficial: orașul care modelează lumea, dincolo de granițe

Peste 400 de invitați, reprezentanți ai administrației publice, ai companiilor din Timișoara, ai universităților și ai comunității, au participat, la Cinema Timiș, la lansarea...

Dirijorul David Crescenzi revine la pupitrul Operei Naționale Române din Timișoara

Două reprezentații extraordinare ale operei Trubadurul de Giuseppe Verdi îl readuc la pupitrul orchestrei Operei Naționale Române din Timișoara pe maestrul David Crescenzi, dirijorul...

Citește și :