Se împlinesc exact 300 de ani de la intrarea lui Eugeniu de Savoia în Cetatea Timișoarei, la 18 octombrie 1716, chiar de ziua nașterii sale, pe poarta numită Forforosa (Poarta Cocoșului – OrosCapisi sau Horros kapi), care a fost redenumită ulterior Poarta Prințului Eugen.
Cronicarul otoman Mehmed Rașid, referitor la importanța strategică a Timișoarei: „O astfel de cetate întărită, care era digul granițelor islamice și lacătul Țării Românești și al Moldovei, precum și al altor ținuturi aflate pe partea cealaltă a Dunării, a intrat în mâna ghiaurilor din cauza delăsării și nepăsării apărătorilor, deși avea în ea încă nenumărate cete de oști și, chiar dacă asediul ar fi durat timp de 4–5 ani, tot ar fi avut cantități suficiente de zaherea, muniții și arme de luptă… Sultanul a ascuns populației timp de 15–20 de zile căderea acestei cetăți, dar până la urmă a trebuit să anunțe trista veste”.
Cel care a fost la originea veștilor triste din Imperiul Otoman s-a numit Eugen de Savoia-Carignano, cunoscut și ca Prințul Eugen, născut la 18 octombrie 1663, la Paris, ajuns unul din cei mai străluciți feldmareșali ai Sfântului Imperiu Roman, căruia i se datorează în bună măsură ridicarea Austriei ca mare putere.
Fiul lui Eugen Mauriciu de Savoia-Carignano și al Olimpiei Mancini, nepoata cardinalului Jules Mazarin, Prințul Eugen a crescut în anturajul regelui Ludovic al XIV-lea, însă fiind mic de statură cariera militară i-a fost blocată în Franța. Așa că a emigrat la Viena, unde a intrat în serviciul Casei de Habsburg și a devenit ofițer al Sfântului Imperiu Roman.
La 28 august 1716, Eugeniu de Savoya și-a stabilit tabăra la Beregsău, în apropierea Timișoarei, garnizoană unde se adăposteau atunci în jur de 18.000 soldați turci.
Istoriograful oficial al Porții otomane a prezentat astfel asediul: ”Dușmanii credinței, care asediau Cetatea Timișoara, în număr de peste 150.000 de afurisiți”, au săpat șanțuri și gropi adânci și largi și au așezat tunuri.
La 12 octombrie 1716, pe la ora 11.30, un steag alb era ridicat pe zidul cetății Timișoarei.
Pierderile armatei austriece au fost de 6.597 oameni morți și răniți.
La 13 octombrie 1716, Mehmed Pașa, ultimul comandant otoman al Timișoarei, a semnat, în cortul Prințului Eugeniu de Savoia, actul de capitulare a turcilor.
La 17 octombrie 1716, cei 12.000 soldați turci ce au supraviețuit asediului au fost lăsați să iasă din cetate și să se retragă din Banat, la sud de Dunăre.
La constatarea prăzii de război, s-au numărat 120 de tunuri care aveau întipărită pajura austriacă și erau încă din timpul ocupării Timișoarei de către turci în 1552.
Prințul Eugen, mare colecționar de artă, a construit ca reședință Palatul Belvedere și Palatul de iarnă, la Viena, unde a și murit la 21 aprilie 1736, iar la Timișoara casa care îi poartă numele.
La 1 noiembrie 1716, contele Claudius Florimund Mercy a primit statutul de guvernator militar și civil, moment în care au început pregătirile pentru planul de sistematizare și reorganizare al orașului Timișoara și a întregii regiuni Banat.(sursa: Wikipedia)
