11 persoane, între care un copil de patru luni, rănite într-un accident pe A1 în Arad

58

11 persoane au fost rănite în urma unei coliziuni produse între două microbuze, duminică seară, pe autostrada A1, între localităţile arădene Nădlac şi Pecica.

Victimele au fost transportate conştiente și cooperante, având diverse traumatisme, la spital, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad. Între acestea se află un copil de patru luni, starea acestuia fiind stabilă.

”Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Vasile Goldiş al judeţului Arad, a fost alertat de producerea unui accident rutier, în care au fost implicate două microbuze, pe A1, la Km 560. La locul solicitării au fost alocate de urgenţă forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului de pompieri Arad: o autospecială pentru transport victime multiple; o autospecială de stingere cu apă si spumă, descarcerarea uşoară şi două echipaje SMURD”, transmite ISU Arad.

Pompierii au luat măsuri pentru prevenirea unui incendiu, din cauza unor scurgeri de carburant din rezervorul unuia dintre microbuzele avariate.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.