Ziua când Regele Mihai şi-a aniversat, pentru ultima oară, ziua de naştere va fi, de acum înainte, Ziua Bărbatului

386

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii şi a celei de 19 noiembrie – Ziua bărbatului, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor la începutul lunii februarie, aleşii susţinând că „sărbătorirea celor două zile este un prilej de a îmbunătăţi relaţiile dintre sexe” şi de a promova „modele masculine pozitive”, nu doar vedete.

Potrivit documentului, autorităţile administraţiei publice pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi acestor zile, iar Televiziunea Publică şi Societatea Română de Radiodifuziune vor putea include în programele lor „emisiuni dedicate promovării drepturilor femeii sau, după caz, drepturilor bărbaţilor”.

Membrii Comisiei pentru egalitate de şanse mai susţin că „Ziua femeii nu trebuie confundată cu cea a mamei şi ziua bărbatului cu cea a tatălui”.

Ziua de 19 noiembrie este şi ziua în care Regele Mihai şi-a aniversat, la 19 noiembrie 2014, pentru ultima oară, ziua de naştere şi onomastica, aceasta fiind, de altfel, ultima apariţie în public a sa şi prima întâlnire cu preşedintele ales Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.