Vise din Galaxia Gutenberg, pe străzile Reșiței

99

Anterior lui 1989, cartea era ceva cu totul special. Poate și datorită faptului că nu se publica orice, nu numai din rațiuni de cenzură politică, ci și din rațiuni de calitate. Exista atunci o singură editură – Litera – instituție onorabilă de altfel, care publica volume contra cost dar nici aici nu puteai apărea cu orice. Printre scriitori exista un fel de etichetă echivalentă cu o prejudecată, ce ți se punea dacă publicai la Litera: a, și-a publicat pe banii proprii cartea, se spunea despre autorul X, deci, fatalmente nu e ceva de calitate. Lucrurile nu stăteau chiar așa, dar în anii de după 1989, totul s-a inversat și acum doar puține edituri mai publică în regie proprie cărțile autorilor. Acum, deși există o ofertă absolut fabuloasă, cărțile și-au pierdut din statutul special pe care-l aveau, editurile fâcând mari eforturi să mai vândă câte ceva.

Puși în fața escaladării de piață liberă a prețurilor la carte oamenii, panicați, au început să-și întoarcă ochii spre volumele vechi, apărute în special în anii comunismului, multe dintre ele lucrări de valoare, din clasici români și străini. Mai ales părinții cu copii la școală și, implicit, cu lecturi obligatorii, și-au  îndreptat privirile spre cărțile vechi, second hand să le zicem, mult mai ieftine decât reeditările actuale. În aceste condiții au apărut și întreprinzători care încearcă să deruleze o afacere oarecum nostalgică: comerțul cu cărți vechi.

“Nu am vilă, nu am mașină, dar nici datorii nu am”

Reșițenii Camelia Flachsel și soțul dânsei sunt un asemenea cuplu de întreprinzători care și-au făcut din comerțul cu cărți vechi un modus vivendi. Camelia este o mare iubitoare de cărți și de animale, având curajul să se apuce de o afacere pe care mulți ar fi etichetat-o drept moartă din fașă. Sigur, nimeni nu se poate îmbogăți dintr-o asemenea activitate comercială dar, totuși, pare-se că se poate trăi din ea. Posesori ai unui depozit și ai unei tarabe mobile de expunere a cărților, din cauza chiriilor mari, care nu le-au permis un magazin de profil, un anticariat, soții Flachsel aduc reșițenilor parfumul de altădată al volumelor mult îndrăgite, din colecții pe care le credeam cu toții uitate. Camelia Flachsel poate povesti foarte multe despre clienții ei, despre oamenii iubitori de carte în general. Are o experiență specială în acest domeniu, putând califica multe tipuri de caracter după cărțile preferate.

”Chiar nu demult, un student la Facultatatea de Drept efectiv m-a emoționat, povestește Camelia. Mi-a spus, doamnă eu n-am citit până acum. Am prins o carte și vreau să citesc, mi-a spus. Orice. Dacă l-ați fi văzut… era avid după carte. Mi-a cerut volumele cele mai deteriorate pentru că aveau prețuri mai mici, iar el voia să citească cât mai mult. Și-a pus mai multe cărți deoparte, mi-a spus că în două săptămâni face rost de bani și vine să le cumpere. Pur și simplu m-a emoționat.”

Soții Flachsel s-au apucat de această afacere de aproximativ 15 ani, mânați în primul rând de situația economică grea a unui oraș monoindustrial, confruntat din greu cu recesiunea. În plus, nu mai exista nimeni care să facă asta. Astfel de afacere, însă, spune Camelia, este foarte imprevizibilă, iar câștigul e relativ. Astăzi poți să faci bani, iar mâine ori trei zile de acum încolo poți să nu faci niciun leu.

“Vii, scoți toate cărțile astea și aștepți clientul, spune Camelia Flachsel. Sunt și condițiile meteo, dar astea ne influențează pe noi, direct, pentru că stăm în stradă dar clienții cumpără și în zilele ploioase, poate chiar mai mult decât în celelalte zile. Din păcate, condițiile financiare nu ne-au permis, în toți acești ani, să deschidem un magazin. Mulți mă întreabă cum merge o astfel de afacere. Răspunsul meu pentru ei este: nu am vilă, nu am mașină, dar nici datorii nu am. Se poate trăi mediu din vânzarea acestor cărți dar cere un efort foarte mare. Vine frigul, vin ninsorile, gerurile, uneori simți că ți se face rău.“

“Manelele” literaturii se vând cel mai bine

“Cărțile bune se vând mai greu, povestește Camelia Flachsel. Există o anumită categorie de cărți care se mai vând. Eu le spun manelele literaturii. Am Flaubert, am Eminescu și mulți alți clasici dar, din păcate, cărțile mai ușoare merg cel mai bine, și la femei și la bărbați. Sandra Brown și alte colege de-ale ei. Dar, eu nu lucrez doar cu cumpărători, ci și cu vânzători. Dacă însă aș fi avut cumpărători câți vânzători am, fiți sigur că aveam până acum și vilă. Numai astăzi, de la ora 10 până la 13, când discut cu dumneavoastră, am avut patru clienți care au venit să-mi ofere cărți de vânzare. Acum, sunt oameni care cer mai puțin pe cărți, pentru că nici eu nu pot oferi prea mult, deoarece după aceea nu le mai pot vinde. La o carte de trei lei deja mi se spune: nu poți să faci o reducere? Sunt și oameni care țin foarte mult la preț și atunci nu cumpăr. Cineva a venit la mine spunându-mi că are 2.500 de volume pe care-mi cerea 5.000 de euro. Vă dați seama că nu-mi permiteam. Din păcate, afacerea noastră nu este practic un anticariat, pentru că acolo e vorba de cărți vechi, de valoare, pentru colecționari, greu vandabile.”

Una dintre ideile acestei afaceri, pe care Camelia Flachsel o mărturisește cu sinceritate, a fost și aceea a vânzării de manuale școlare și a celor de lectură obligatorie. Din nefericire, însă, această categorie de cărți se află pe ultimul loc în vânzările întreprinzătorilor reșițeni. Cât despre diferențele dintre cărțile apăreau înainte de 1989 și cele de după, Camelia Flachsel are o teorie: din multe dintre reeditări lipsesc părți considerate poate nesemnificative de redactorii actuali ai editurilor. Inclusiv la cărțile vândute la pachet cu ziarele se întâmplă destul de frecvent acest fenomen.

“Am comparat uneori, din curiozitate, un titlu reeditat acum, cu unul apărut înainte de 1989, și lipseau și câte trei pagini din unele, spune Camelia. Trei pagini la o sută de cărți e deja un top de hârtie economisit. Plus tușul, plus munca. Înainte se făcea cenzură, acum se face economie. Mai aud discuții în preajma punctului nostru de vânzare, de genul, lasă că titlul respectiv va apărea cu un anume ziar la doar 15 lei! Iată că 15 lei nu li se pare mult oamenilor. Dar alții spun, eu cu 15 lei îmi cumpăr două cărți editate mai demult. Noi încercăm ca prețul final să fie măcar la jumătatea prețului din librărie, de aceea nu practicăm adaosuri mari.”

Cu toate acestea, Camelia Flachsel are o nemulțumire care nu e legată neapărat de afacerea în sine, oricum nu prea profitabilă. Ea a observat însă, uzând de acest barometru care e vânzarea de cărți, că în școala de astăzi nu se mai prea citește și, mai mult, nici măcar dascălii nu se mai leagă la cap să recomande elevilor astfel de lecturi. În ciuda numeroaselor dificultăți pe care le presupune o astfel de îndeletnicire, soții Flachsel merg înainte, încrezători în vremuri mai bune, și oferă reșițenilor visuri drumoase din Galaxia Gutenberg.

 

LĂSAȚI UN MESAJ