UTA, FC Argeș, Petrolul revin în competiții. Pe când și Politehnica Timișoara?

389

Zilele trecute, trei cluburi de mare tradiție au reușit recuperarea palmaresului istoric. UTA Bătrâna Doamnă, care a ratat promovarea în Liga I la baraj pentru al doilea an consecutiv (de astă dată contra lui ACS Poli), a devenit UTA. SCM Pitești, nou-promovată în Liga a II-a, a devenit FC Argeș. Petrolul 52, aflată la barajul de promovare în Liga a III-a, a devenit Petrolul. (Schimbările de denumiri vor avea loc, oficial, în această vară).

În cazul arădenilor, palmaresul a fost obținut în instanță. În cazul argeșenilor, palmaresul a fost cumpărat de primărie de la lichidatorul judiciar. În cazul prahovenilor, palmaresul a fost cumpărat de la primărie.

Astfel, cele trei echipe de până acum, ”clone”, dar susținute de suporterii echipelor istorice, intră în ”haina” cluburilor ”clonate”. În termeni regulamentari, se poate admite că, luând un singur exemplu, UTA s-a reînființat acum și a absorbit pe UTA Bătrâna Doamnă.

E vorba de trei cluburi care, de-a lungul timpului, au cucerit, împreună, nu mai puțin de 11 titluri naționale: 6 UTA, 3 Petrolul (cel al Juventus-ului bucureștean din 1930 nu poate fi luat în calcul, fiind vorba, totuși, de grupări distincte, deși unii consideră altfel), 2 FC Argeș.

În acest timp, palmaresul Politehnicii Timișoara a ”dispărut” în 2011, odată cu desființarea echipei lui Zambon (ce amintire tristă!…), care activa în Liga a IV-a a… Bucureștiului. Atunci, palmaresul a fost achiziționat de Marian Iancu de la italian, dar FC Timișoara n-a beneficiat niciodată de el.

Cum n-au făcut-o nici ACS Poli (în pofida numeroaselor anunțuri ale primarului Robu) și nici ASU Politehnica (care, în calitate de club al UPT, instituția care a fondat, în 1921, pe Poli cea ”clasică”, are suportul galeriei poliste). Ar fi timpul ca și Politehnica Timișoara să revină în competiții.

LĂSAȚI UN MESAJ