USR: Primarul Timișoarei continuă seria manipulărilor prin așa-zisele „sondaje de opinie”

131

Primăria Timişoarei continuă să ia distanţă faţă de problemele reale ale orașului, cărora ar trebui să le găsească soluții moderne și fezabile. Primul ales al urbei pare mai degrabă preocupat de dispute politice care să-i repare imaginea ciobită de recentele scandaluri pe care le-a provocat decât de buna administrare a orașului. Domnul primar a inițiat un nou așa-zis sondaj de opinie, prin care aduce argumente absurde împotriva unei inițiative legislative a USR care reglementează nivelele de zgomot. După ce în vara anului trecut i-a invitat pe timișoreni, într-un mod cât se poate de cinic, să se mute de lângă cluburile din cauza cărora nu pot dormi noaptea, edilul Timișoarei vine din nou să proclame efervescența orașului printr-un alt sondaj de opinie viciat și manipulator, din genul celor cu care ne-a obișnuit de prea multe ori. Spre oripilarea oricărui profesionist din domeniile cercetărilor de piață sau al administrației, primarul insistă să își bazeze deciziile executive pe aceste sondaje populiste și lipsite de valoare științifică.

 

Tentativa stângace a primarului de a marca într-o dispută politică inutilă este și mai ilară în condițiile în care toți senatorii PNL au votat favorabil proiectul de lege la care așa-zisul sondaj de opinie face referire. Aici dorim să reamintim că forma legii votată de Senat nu este cea finală. USR va aduce amendamente pe proiectul de lege în concordanță cu opiniile cetățenilor.

 

Dincolo de orice efervescență adusă de localurile zgomotoase, noi am dori ca administrația locală să lucreze în primul rând la efervescența și animația indusă prin implementarea cu succes a proiectelor culturale în orașul nostru. Este esențial să fructificăm șansa istorică pe care Timișoara o are prin programul Capitală Culturală Europeană 2021. Așteptarea noastră este ca domnul primar să se comporte ca un veritabil lider și să adune energiile disparate din jurul acestui proiect care pare că este tot mai departe de scopul inițial pe zi ce trece. Noi, USR Timișoara, ne oferim susținerea și competențele, în măsura în care Primăria este capabilă să coaguleze pe toți cei de bună-credință care doresc să vadă în acest proiect un real succes și care nu caută doar căi facile de a ajunge la liman după care să arunce vina nereușitelor pe altcineva.

Raoul Trifan

USR Timișoara

 

LĂSAȚI UN MESAJ