17.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Timișul, în topul cazurilor de rujeolă din luna ianuarie

Epidemia de rujeolă continuă să fie o prioritate pentru părinții și medicii din Timiș. Dacă până în 13 ianuarie numărul copiilor care au fost internați și diagnosticați cu rujeolă la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara era de 17, acum a ajuns la 30 de copii.

Cele 30 de cazuri au fost confirmate de către reprezentanții Direcției Publice de Sănătate Timiș, după ce acestea au fost investigate prin analize de laborator. Ultimul deces înregistrat în Timișoara a fost în urmă cu doar 5 zile, la Spitalul de Boli Infecțioase.

Părinții sunt sfătuiți să își vaccineze copiii, fiind una dintre măsurile de precauție cele mai eficiente.

”Odată făcut, orice tip de vaccin, acesta formează în cel mult două săptămâni anticorpi, iar astfel organismul începe să fie protejat. Este cea mai eficientă metodă, iar organismul trebuie ajutat. Poate nu este cea mai severă rujeolă, dar din cauza nevaccinării s-a ajuns la epidemia cu care ne confruntăm acum. Această epidemie a crescut costurile asistenței medicale foarte mult”, declară medicul specialist în boli infecțioase, Virgil Musta.

Spre deosebire de alte unități sanitare din țară, care se luptă cu lipsa acută a vaccinurilor, împotriva rujeolei, județul Timiș nu duce lipsă de acesta.

”Stocul de vaccinuri nu reprezintă o problemă pentru județul Timiș. Noi am asigurat stocul necesar atât în cursul anului precedent, cât și în cursul anului ce urmează pentru oraș, dar și în teritoriu. Până acum stăm bine la numpărul de vaccinuri. În viitor, pentru acest an, am făcut o nouă cerere, care să asigure aceste vaccinuri și care urmează să fie alocate județului”, declară Dana Șpac, purtătorul de cuvânt al DSP Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Icoanele de Laz, bijuterii expuse la Muzeul Satului Bănățean

Expoziția  „ICOANE DIN TRANSILVANIA, ICONARUL FLORIN POENARIU – TEZAUR UMAN VIU” s-a deschis pentru public la Muzeul Satului Bănățean. În clădirea Corpului B, aflat...

Cele mai interesante variații ale jocului de poker din toată lumea

Pokerul, cu multiplele sale variații, este un joc apreciat în întreaga lume, fiecare cultură adaptându-l conform tradițiilor și preferințelor locale. De la vibrantele cazinouri...

Citește și :