Timișoreanul de la porțile NBA-ului va juca în Belgia

178

Alexandru Olah a fost la un pas în această vară de accederea în NBA, cel mai tare campionat din lume. Sportivul format la CSȘ Timișoara a ales să își continue cariera în Belgia cu gândul însă la revenirea în State.

Cel mai bun produs al baschetului timișorean din ultimii ani, Alexandru Olah, face în această vară pasul către seniorat. Pivotul în vârstă de 23 ani a încheiat campionatul universitar NCAA și își va continua cariera în Eurocup. Asta după ce a trecut prin anticamera NBA-ului, prin evoluția în Summer League de la Las Vegas.

După 6 ani petrecuți în Statele Unite, Olah revine mai aproape de casă – în Belgia. A semnat un contract pe un sezon cu echipa Belfius Mons-Hainaut, una dintre fruntașele campionatului belgian. ”Am avut de ales între câteva oferte din Europa și m-au convins cei de la Belfius pentru că vorbesc franceza și îmi va fi mai ușor acolo. Voi fi și mai aproape de casă, am un coleg care a semnat tot acolo. Este o echipă ce a evoluat în Eurocup, deci este o formație bună care mă va ajuta să cresc și mai mult în joc”, ne-a declarat baschetbalistul timișorean.

Olah nu uită că în această vară a luat contact cu NBA-ul și a fost destul de aproape de a prinde un contract în campionatul profesionist. A evoluat pentru New Orleans Pelicans în liga amicală Summer League de la Las Vegas, turneu pe care antrenorii din NBA îl urmăresc cu atenție pentru a-și alege tineri jucători.

”A fost o ocazie extraordinară pentru mine să joc în acest Summer League, sub ochii tuturor celor din NBA. Ai o șansă mare să prinzi un contract dacă faci meciuri bune. Anul acesta nu a fost să fie pentru mine, dar voi mai avea șanse. Deocamdată revin în Europa pentru că cele mai bune variante pentru mine vin de aici. Dar NBA-ul rămâne un obiectiv pentru mine și cine știe dacă nu la anul sau peste doi ani să ajung acolo”, a punctat Olah.

Naționala, capitol special

Prezent pentru câteva zile la Timișoara, alături de familie într-o scurtă vacanță, pivotul de 2,13 metri s-a alăturat echipei naționale a României pentru stagiul de pregătire de la Cheile Grădiștei. Asta după ce participase cu tricolorii la un turneu de jocuri amicale în Brazilia la jumătatea lunii iulie.

”Pentru mine echipa națională reprezintă un capitol foarte important. Am început să mă familiarizez cu stilul de baschet european, e puțin diferit față de ce se joacă în State. Ne închegăm ca și echipă și asta e bine. Scopul nostru este Campionatul European de la anul pe care trebuie să îl pregătim cât mai bine. Am și refuzat invitația pentru Summer League-ul de la anul doar ca să fiu alături de națională”, a încheiat Alex.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.