Sunteți stresați? Cum vă ajută Universitatea de Vest din Timișoara să înțelegeți emoțiile

329
stres

Universitatea de Vest din Timișoara sare în sprijinul oamenilor stresați, supărați sau cărora le este teamă. În acest sens, instituția de învățământ superior din capitala Banatului anunță că lansează un program inedit prin Departamentul de Psihologie.

Este vorba de „Dezvoltare Emoțională Online”, care se adresează persoanelor sănătoase interesate să înțeleagă mai bine emoțiile și de a primi sugestii privind gestionarea emoțiilor intense și reducerea stresului.

Persoanele interesate vor fi consiliate de șapte psihologi. Programul poate fi accesat de către orice persoană care cunoaște limba română și are o conexiune la internet. Înscrierea se face gratuit pe pagina de web a proiectului. Informații suplimentare pot fi obținute AICI!

Dacă doriți să participați gratuit la acest program, în următoarele două săptămâni veți parcurge patru module care v-ar putea ajuta să înțelegeți mai bine și să gestionați emoțiile intense„, transmite Universitatea de Vest din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.