Studenții farmaciști se întreabă: soarele – prieten sau dușman?

136

Liga Studenţilor Farmacişti din Timişoara (LSFT) organizează o întâlnire sub denumirea de DermoTime, în 15 martie 2017, în Aula Magna a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, de la ora ora 18.

Conferința DermoTime propune abordarea unui subiect de actualitate, îngrijirea pielii, cu toate aspectele pe care aceasta le presupune: igiena adecvată, protecția împotriva factorilor de mediu, prezentarea unor produse adecvate fiecărui tip de ten, sensibilitatea tenului față de anumite produse care pot produce afecțiuni minore sau majore, descrierea unor probleme legate de hipo/hiperpigmentarea cutanată și chiar patologii care pot să apară în urma îngrijirii defectuoase.

În mod particular, se va aborda o temă de interes: Soarele – prieten sau dușman?, iar cele mai multe dintre curiozități vor fi dezbătute în cadrul conferinței alături de profesor universitar farmacist Anca Dragomirescu, specialist în domeniul dermato-cosmetologiei.

Liga Studenților Farmaciști din Timișoara (LSFT) este o organizație a studenților farmaciști, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. LSFT organizează numeroase conferințe, campanii și proiecte, în special în domeniul sanătății și educației farmaceutice. Prin intermediul acestora se ofera studenților șansa de a-și aprofunda și îmbogăți cunoștințele teoretice și practice, iar către publicul larg se transmit numeroase informații noi, actuale, care să îi ajute în menținerea sănătății.

LSFT este membră FASFR (Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România), ANOSR (Alianța Naționala a Organizațiilor Studențești din România) și FITT (Fundația Județeană pentru Tineret Timiș).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.