Spiritul autorului Proclamației de la Timișoara, reînviat de un alt George Șerban

441

Autorul Proclamației de la Timișoara, regretatul George Șerban, a murit probabil neîmpăcat cu ideea că documentul emis în balconul Operei nu a avut efect asupra clasei politice postdecembriste. Deși au trecut 27 de ani de la momentul lansării, niciunul din punctele proclamației de la Timișoara nu a fost aplicat.

A venit momentul ianuarie-februarie 2017când, deja celebra Ordonanță de Urgență 13 a Guvernului Grindeanu a scos lumea în stadă în toate orașele importante ale României și a dat naștere unei Noi Proclamații, tot la Timișoara.

Acum, un alt George Șerban, din București, a postat pe pagina sa de Facebook, un text demn de Spiritul Timișoarei, care a născut deja numeroase comentarii și pe care-l redăm integral în rândurile de mai jos:

„Nu mai am timp …
Nu mai am timp să demolez, nu mai am timp să fiu … „anti”. Nicio clipă, din câte mi-au rămas.
Am fost anti Iliescu, am fost anti Văcăroiu, am fost anti Năstase. Şi când, în sfârşit, am vrut să fiu „pentru” Emil Constantinescu, nu mai ştiam cum se face asta.
Am participat la un proces amplu de demolări şi de „creat” ruine. Şi, din ruine, s-a întrupat Băsescu. Am risipit 10 ani de „anti” pentru a putea crea alţi 10 ani de „contra” unei tumori, născute din ruine.
Să fii antifascist, să fii antinazist, să fii antibolşevic, să fii antidictatura, pot fi cauze, cu o finalitate constructivă.
Să fii „anti”, în turmă, poate fi, în cel mai fericit caz, o patologie. Să fii „anti”, expirând clişee şi stereotipii, şi ele împrumutate de la alţii, fără să le poţi explică, fără să poţi pune ceva în loc, e un semn de involuţie spre primate.
„E uşor a face versuri, când nimic nu ai a spune” – frumos şi înţelept zicea autorul.
E uşor a face presă, când nimic nu ai a spune.
E uşor a fi „politic”, când nimic nu ai a spune.
E uşor să fii „anti”, ascunzându-ţi mediocritatea.
Nu mai am timp. Vreau că fiecare clipă, să iubesc oamenii şi să fiu „pentru”, să înalt, nu să dărâm.
Şi dacă pentru timpul rămas şi prietenii pe care mi i-a dat Dumnezeu, o idee va merită, nu mă interesează cine va fi alături, la împlinirea ei.
Fiecare clipă … „

Și comentariile nu au întârziat să apară. Iată doar câteva:

Zăinescu Cristina Raluca: Exact asta simţim cei care aveam în jur de 20 în 89 şi aproape 50 acum. Şi tragem cu dintîi să ne iasă lucruri bune. Doamne ajută-ne!

Ioana Mureşan: Nu ştiu ce să zic. Mie Dumnezeu mi-a dat prieteni puţini, şi ăia turnători la securitate. Nu pot şi nu vreau să înalț nimic cu ei. Nu vreau şi nu pot „să iubesc oamenii” la grămadă.

Petre Prisecaru: generaţii anti, adio nuanţe şi adio construcţie, pe când o generaţie pro(nu PROTV), care să lase ceva notabil în urma ei, în 27 de ani de democraţie s-a tot distrus şi furat, de construit prea puţin, ieşitul în stradă nu rezolva nimic, nu ţine loc de inteligenţă creatoare!!”

LĂSAȚI UN MESAJ