Sorin Grindeanu, ANCOM și cele 200 de milioane de euro. Mesajul fostului premier pentru Guvernul României

482

Autoritatea Naţională de Reglementare în Comu­ni­caţii (ANCOM), puternicul arbitru al pieţei de comu­ni­caţii, a acumulat la bănci o sumă de aproape 200 mil. euro, pe care instituţia are în plan să îi investească în proiecte care să „impulsioneze“ dezvoltarea industriei, după ce aces­tea vor fi agreate cu Guvernul şi cu Comisia de IT din Parlament.

„Sunt aproape 200 de milioane de euro în conturi în acest moment. (…) ANCOM nu vrea să se transforme în ban­că. Vreau să folosim aceste resurse pentru impul­sio­na­rea pieţei“, a declarat într-un interviu pentru ZF, Sorin Grin­deanu, care a fost votat în noiembrie de Parlament în po­ziţia de preşedinte.

Suma uriaşă de bani pe care ANCOM o are în conturi nu va putea fi luată pentru a finanţa alte lucrări, aşa cum ar fi încercat anul trecut cabinetul Tudose. „Au exis­tat discuţii la sfârşitul anului trecut când îl apucase pe Tudose să ia banii. Nu poţi să iei banii de la ANCOM să faci centură la Brăila“, a mai spus Grindeanu.

Sorin Grindeanu, care va conduce ANCOM până în 2023, spune că îşi doreşte să dinamizeze activitatea institu­ţi­ei, care să nu mai acţioneze „sub radar“.

„ANCOM aşa era ca Luceafărul – nemuritor şi rece – şi se uita de sus la tot. Vreau să devenim cât se poate de activi, păstrându-ne rolul de arbitru. Dar vreau să impulsionăm şi mai mult piaţa. E un lucru pe care putem să îl facem.“, a conchis fostul premier.

sursa: stiripesurse.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ