Sfântul Ilie sau Zeul Furtunii?

126

Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad. Pe vremea Regelui Ahab, căsătorit cu o prințesă feniciană, Isabela, începe o prigoană a credincioșilor din Vechea Lege și o apropiere de credința în Baal. Pentru această faptă Proorocul Ilie îl mustră pe rege cu vorbe aspre și prevestește trei ani și jumătate de foamete pentru poporul evreu. Regele încearcă să-l omoare, fără a reuși, însă. După vremea de foamete, Ilie revine și dovedește poporului cine este Dumnezeu cel adevărat. Slujitorii lui Baal sunt uciși și foametea încetează. Este necesar să amintim că, în timpul vieții, Ilie face o serie minuni. După moarte, este ridicat la cer într-un car de foc. Va reveni pe pământ la Sfârșitul Veacului (IN).

În limba ebraică, Ilie înseamnă Dumnezeul meu e Iehova. El se înscrie, din punctul de vedere al semanticii religioase, în „seria” figurilor masculine ce se bucură de cel mai mare prestigiu din întreaga Biblie, Hristos și Ioan Botezătorul. Toți trei se pregătesc în pustie, în singurătate absolută, pentru marea și importanta lor misiune. Ilie, de pildă, este hrănit de către corbi, ceea ce reprezintă o trimitere către avariție, sugerând ideea că omul nu trebuie să se lege de bunurile pământești, să adune averi pe care oricum nu le va putea duce cu el în ceruri, după moarte. Aceasta pentru că, fiind hrănit de cele mai nesățioase păsări, corbii, Ilie se mulțumea cu foarte puțin, pentru sine. (VA)

Sfântul Ilie este, în Panteonul românesc, zeul Focului și al Soarelui. Este de temut pentru că, spune credința, în dorința sa de a ucide diavolii care se ascund pe pământ în scorburi, în case cu ferestre deschise pe timp de ploaie, în animale (câini, pisici, capre), Sfântul Ilie fulgeră și pot muri și oameni, mai ales acei care i-au ignorat sărbătoarea și au lucrat. (GRP)

Din punct de vedere mitologic, Sânt Ilie ar fi identificat cu zeul de origine iraniană Mithra, cu Helios, din mitologia greacă, și cu Gebelizis din mitologia geto-dacă.

Ca divinitate solară și meteorologică, Sântilie provoacă incendiile în verile toride, produce tunetele, fulgerele și trăsnetele în timpul furtunilor, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când va da grindină. Ca „personaj profan” este un om obișnuit: soldat, vânător, agricultor, crescător de animale, negustor de vite. Fiind ispitit și înșelat de Drac, Sântilie omoară mai mulți ai propriei familii. Aceste păcate grave sunt ispășite în mai multe feluri. În cele din urmă, Dumnezeu îl iartă, îl trece printre sfinți și îl înalță la cer, într-o trăsură cu roți de foc, la care sunt înhămați doi sau patru cai albi înaripați. Acolo, pe cer, aleargă printre nori, tună (durduie, duduie, huruie, bubuie), fulgeră și trăsnește în stânga și în dreapta dracii, cu biciul lui de foc. Speriați, aceștia se ascund pe pământ; prin pomi, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor. Dorind să nu-i scape niciunul, Sântilie trăsnește și arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile în care s-ar fi ascuns dracii. Simbolurile prin care Sântilie se definește ca un veritabil zeu solar sunt evidente: trăsura cu roțile de foc și caii înaripați, biciul și săgețile de foc, tunetele, trăsnetele și fulgerele cu care luminează cerul înnorat, subordonarea și ierarhizarea divinităților aducătoare de arșiță și foc în luna lui Cuptor, multe din acestea fiindu-i surori (Pârliile, Panteliile), frați (Ilie Pălie, Pantelimon), sau simpli vizitii la carul ceresc de foc (Foca). (IG)

Tradiția populară crede că Sfântul Ilie va fi trimis la sfârșitul lumii, să se războiască cu Antihrist; îl va ucide, iar din sângele său va lua foc tot Pământul.

Ploile furtunoase de după ziua Sf. Ilie sunt urmare a supărării lui, deoarece nu i s-a spus când îi este ziua.

După această zi grindina nu mai are putere. Tot acestei cauze i s-ar datora căldurile zilelor câinilor (caniculare), 20-30 iulie, când constelația Sirius (câinele) răsare în același timp cu soarele și care, înjugată cu soarele, se crede că face marea să fiarbă, să turbeze câinii și să pălească (Păliile) totul.

Femeile nu mănâncă mere și alte fructe până la Sfântul Ilie, când se crede că morții, mai ales copii, vin pe la casele lor, și de aceea sunt chemați copiii la câte un măr nescuturat până aici și li se dau mere de pomană. Se duc la biserică, spre sfințire, tot felul de fructe, precum și colaci (Moșii de Sânt Ilie).

Pasărea predilectă a Sf. Ilie este cocoșul. Obiceiul de a tăia cocoș în această zi este, în fapt, o jertfă, plăcută Sfântului; se zice că Sf. Ilie toacă în cer în fiecare noapte, dar nu îl aude nimeni, în afara cocoșilor, care încep apoi să cânte. (VA)

Așadar, Sfântul Ilie este o mare sărbătoare, la care gândul se îndreaptă, în egală măsură, către Lumea de Aici (se pregătesc petreceri, nedei, târguri), dar și către Lumea de Dincolo.

sfantul-ilie-2

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ