Se lucrează din nou la autostrada Timişoara – Lugoj

1371

Şoferii care circulă pe A1 în vestul ţării se vor lovi de restricţii pe lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj. Constructorul face reparaţii pe o porţiune de câteva sute de metri. Asta în condţiile în care tronsonul a fost inaugurat la finalul anului trecut, cu 7 luni mai devreme. Poate pentru a ajuta Guvernul tehnocrat, poate pentru a face o bucurie şoferilor, dar se pare că lotul a fost dat în folosinţă prea devreme şi nu face faţă traficului.

Constructorul a decopertat o porţiune din şoseaua rapidă şi retoarnă asfaltul. În această zonă, în apropiere de intersecţia cu A6, se circulă pe o singură bandă pe sensul de mers spre Lugoj.

„Se execută lucrări de constructor, în perioada de garanţie. A fost nevoie de intervenţii din cauza degradărilor prezente pe calea de rulare”, spun reprezentanţii DRDP Timişoara.

Pe aceeaşi autostradă s-a muncit şi în luna mai, atunci când constructorul a trasat marcajele rutiere.

Tronsonul este împărţit în două loturi:

• Lot 1 Izvin – Giarmata (Centura Timisoara), 9,5 km: Constructori: Spedition UMB, Tehnostade si Carena SpA Impresa di Costruzioni, Cost: 210,36 milioane lei
• Lot 2 Sanovita – Izvin, 25,6 km: Constructori: Tirrena Scavi si Societa Italiana per Condotte D’Acqua. Cost: 94,7 milioane euro fara TVA.

Lotul 1 a fost deschis circulaţiei în octombrie 2012, iar lotul 2 în decembrie 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.