Școala Generală nr. 24 a sărbătorit 40 de ani de actvitate. FOTO-VIDEO

2158

Școala Gimnazială numărul 24 din Timișoara a sărbătorit cu mult entuziasm și bucurie sufletească cei 40 de ani de activitate în domeniul învățământului. Celebrarea a găzduit zeci de profesori, foști dascăli ai școlii. Generația de aur, care a pus bazele instituției de învățământ încă din anul 1976, a fost întâmpinată cu multă căldură de elevii școlii.

Ziua Porților Deschise a fost deschisă oficial de către elevii claselor a IV-a, a V-a, dar și de preșcolari. Elevii au cântat colinde de iarnă românești și au transmis urările cuvenite de sărbători. Dascălii s-au declarat profund impresionați de colindul copiilor. Îndrumați de profesori și învățătoare, elevii au ținut ritmul și nu s-au oprit până la ultimul vers.

”Astăzi sărbătorim 40 de ani de când Școala Generală nr. 24 și-a deschis porțile. Școala a fost înființată în 1976. Astăzi este întâlnirea de suflet, un an aniversar. Este puntea dintre generații. Noi, cei care ținem astăzi în mână destinele școlii și cei care au pus temeliile și au ridicat prestigiul școlii de-a lungul anilor am invitat toți dascălii care au activat în cadrul școlii. Școala pentru mine reprezintă un loc de suflet, unde îmi desfășor activitatea profesională. Este modul în care încerc să îmi manifest dragostea pe care o simt față de copii și dorința de a-mi aduce contribuția la învățământul românesc. Pentru mine este a doua casă. Mi-am dăruit o bună parte din existență pentru promovarea și ridicarea prestigiului acestei unități de învățământ”, declară directorul școlii, Lobază Daniela.

Rolul profesorului este unul primordial în îndrumarea elevilor. Fiecare copil trebuie să fie compatibil cu profesorul său. În primul rând, de aici se pleacă. Succesul, performanța, apar atunci când copilul este compatibil cu dascălul. Însă, un profesor bun trebuie să știe să se adapteze oricărui tip de elev. Asta învățăm în anii de școală. Asta este provocarea meseriei de profesor. Este o măiestrie să fii un bun profesor. Nu este suficient să deții cunoștințe, ci trebuie să fii capabil să le dai elevilor posibilitatea de a și le însuși, adaugă directorul școlii, Lobază Daniela.

Școala Gimnazială nr. 24 pregătește la momentul actual 1.051 de elevi, îndrumați de 55 de cadre didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ