S-a încheiat şi a doua dezbatere dintre Hillary Clinton şi Donald Trump. Sondajele spun că democrata ar fi câştigat confruntarea

135

Candidații la președinția Statelor Unite Hillary Clinton și Donald Trump s-au întâlnit duminică seara la Universitatea Washington din St. Louis din statul Missouri pentru a doua dezbatere din campania pentru alegerile din 8 noiembrie, transmisă în direct la marile posturi de televiziune.

Un sondaj CNN arată că 57% dintre americani cred că această dezbatere a fost câștigată de Hillary Clinton, în timp ce 34% spun că a fost câștigată de Trump. De asemenea, 39% dintre respondenți sunt de părere că Hillary Clinton s-a descurcat mai bine decât la prima dezbatere.

Înainte de a urca pe ring, Donald Trump a lansat deja ostilitățile. Cu două ore înainte de dezbatere, el a organizat la St. Louis o conferință de presă împreună cu femeile care îl acuză de hărțuire sexuală pe fostul președinte Bill Clinton sau de agresiune pe soția acestuia în perioada în care era procuror.

Pentru echipa de campanie a lui Hillary Clinton, conferința de presă organizată de Donald Trump nu a reprezentat o surpriză, fiind este „un act disperat” și „un truc” pentru a abate atenția de la adevăratele probleme.

În momentul intrării pe scenă, cei doi candidați și-au zâmbit, însă nu și-au dat mâna

Întrebat de prezentatorul CNN Anderson Cooper despre afirmațiile sale sexiste și obscene făcute în 2005, dezvăluite vineri, Donald Trump a răspuns că a fost „o discuție de vestiar”, dar „nu este mândru de ce a făcut” El a adăugat că are „mult respect pentru femei”, după care a promis că va învinge gruparea jihadistă Stat Islamic.

.Candidatul republican a promis că, dacă va fi ales, va numi un procuror special pentru a efectua o anchetă în legătură cu Hillary Clinton și să facă lumină în afacerea e-malurilor private din perioada în care a ocupat funcția de secretar de stat.

„Dacă câștig, voi da ordin ministrului meu de justiție să numească un procuror special ca să facă lumină în legătură cu situația ta, pentru că niciodată nu au fost atâtea minciuni, atâtea lucruri ascunse”, a afirmat el.

„A fost o greșeală. Am folosit un cont privat. Îmi asum vina. Îmi pare rău. Dar după mai mulți ani de anchetă nimic nu a arătat că cineva s-a folosit de e-mailurile pe care le-am trimis”, a răspuns Hillary Clinton.

În legătură cu sistemul asigurărilor de sănătate introdus de președintele Barack Obama, Donald Trump a afirmat că „Obamacare este o adevărată fraudă”.

O tânără musulmană prezentă în sală i-a întrebat pe cei doi candidați la președinția SUA despre ascensiunea islamofobiei.

„Aveți dreptate în legătură cu islamofobia, este un lucru regretabil”, a răspuns omul de afaceri care a afirmat în trecut că, dacă va fi ales, va interzice accesul musulmanilor pe teritoriul SUA. El a adăugat că, totuși, „există o problemă cu islamul” și i-a îndemnat pe musulmani să denunțe cazurile suspecte.

La rândul ei, Hillary Clinton a răspuns că vede „America ca pe un loc unde toată lumea își are locul și contribuie la comunitate”.

Fostul secretar de stat a acuzat Rusia că încearcă să influențeze alegerile americane din noiembrie în favoarea lui Donald Trump. „Niciodată în istoria țării noastre nu ne-am găsit în situația în care un adversar, o putere străină să facă atâtea eforturi pentru a influența rezultatul acestor alegeri”, a declarat Hillary Clinton, adăugând că sunt făcute în favoarea adversarului ei republican.

„Îi acuză pe ruși pentru a încerca să-mi păteze reputația. Nu primesc niciun împrumut din Rusia”, a răspuns omul de afaceri.

Donald Trump a criticat programul adversarei sale care vrea să taxeze persoanele cu venituri foarte mari. Hillary Clinton i-a răspuns: „Vrea să facă un mare cadou celor mai bogați. Dacă aplică reducerile de impozite despre care vorbește, asta înseamnă că vor crește cele pentru clasa mijlocie”, a precizat candidata democrată, înainte de a reaminti că Donald Trump nu a plătit impozite timp de aproape 20 de ani.

Cotidianul New York Times a dezvăluit la 1 octombrie că Trump a evitat, în mod legal, să plătească impozite timp de 18 ani după ce a declarat în 1995 pierderi de 916 milioane de dolari.

Întrebat în legătură cu neplata impozitelor, el a afirmat că „s-a descurcat pentru a nu plăti”. „Ca toți donatorii lui Hillary”, a punctat el.

Ultima întrebare a dezbaterii a fost probabil cea care i-a pus în cea mai mare dificultate pe Donald Trump şi Hillary Clinton. Un bărbat din public i-a întrebat pe cei doi candidaţi dacă au ceva bun de spus unul despre celălalt. A fost unul dintre puţinele momente din această dezbatere în care nu au sărit scântei. „Îi respect copiii. Copiii lui sunt foarte capabili, devotaţi şi asta cred că spune multe despre Donald. Nu sunt de acord cu aproape nimic din ceea ce spune sau face, dar îi respect copiii. În calitate de mamă şi de bunică, este un lucru important pentru mine”, a fost răspunsul lui Hillary Clinton.

La rândul său, Donald Trump a vorbit despre caracterul de „luptătoare” al contracandidatei sale. „Voi considera asta un compliment. Voi spune asta despre Hillary, nu renunţă, nu cedează. Respect asta. Spun lucrurilor pe nume. Este o luptătoare. Nu sunt de acord cu multe dintre lucrurile pentru care luptă, nu sunt de acord cu judecata ei în multe situaţii, dar luptă din greu, nu renunţă, nu cedează. Consider că este o trăsătură foarte bună”, a spus republicanul.

LĂSAȚI UN MESAJ