3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Regal de enduro în Vestul României

Ediția aniversară a King of the Hill Hard Enduro 2017, care se ține la Arad, între 7- 9 aprilie 2017 va avea un program extrem de dens și va atrage cu siguranță o mulțime de spectatori. Câteva date importante pentru cititori:
• pentru a cincea oară Aradul găzduiește competiția ce deschide sezonul Campionatului Naţional de Hard Enduro în România
• prima etapă a Campionatului Balcanic de Hard Enduro
• etapa a patra din Campionatul Mondial de Hard Enduro – World Hard Enduro Series
• peste 400 de piloți din peste 20 de țări înscriși în cursă
• prolog în centrul orașului Arad – cu intrarea spectatorilor gratuită

david cyprian

Clubul Sportiv Hard Enduro Arad după ce în 2016 a fost premiat de Federația Română de Motociclism cu distincția de „Cel mai bun organizator al anului”, pregătește o ediție specială King of the Hill pentru începului lunii Aprilie, mai exact 7-8- 9 Aprilie.

King Of The Hill 2016-36_AYA6780

Startul competiției se dă în inima orașului Arad, pe terenul fostei fabrici Tricoul Roșu – cale de acces Strada Nelu Aristide Dragomir. Aici cei mai buni piloți ai lumii se duelează pe un traseu artificial extrem de spectaculos pentru public. Noroi, bolovani, piatră, trambuline, aproape fiecare obstacol întâlnit de piloți în pădure este adus în fața publicului pentru spectatorii ce au intrarea liberă.

King Of The Hill 2016-59_AD12629-Edit

Ziua 2 de concurs se mută la Ghioroc. Aici piloții întâlnesc adevărata provocare a competiției King of the Hill Hard Enduro. Organizatorii au pregătit cele mai grele și spectaculoase trasee adunate din cei 4 ani de când organizează această cursă. “Pentru că sărbatorim 5 ani de când organizăm King of the Hill, iar numărul piloților crește de la an la an, am hotărât ca în a cincea ediție să combinăm bucățile cele mai solicitante într-un singur traseu. Știm că pare ciudat, dar în acest sport, cu cât traseul este mai solicitant și greu, cu atât de mult crește zâmbetul pe fața piloților,” declară Marius Gabriel Dulceanu, directorul de concurs și track managerul KOTH.

King Of The Hill 2016-14_AYA6135 (1)

Duminică, 8 Aprilie acțiunea se concentreză pe un circuit închis format numai din secțini extreme, cascade, pereți de piatră, pâraie pline cu apă, pante extrem de abrupte și noroi din abundență. Piloții au acum un ritm alert, iar cea mai mică greșeală îi poate costa ratarea podimului. „Suntem singura competiție din lume ce îmbină trei formate diferite de cursă într-una. În prima zi am împrumutat formatul curselor din Campionatul Mondial de SuperEnduro, pentru ziua 2 avem clasicul Hard Enduro – 80 km de traseu unde majoritatea piloților au de stat în scărițele motocicletelor mai bine de 6 ore, iar pentru final am pregătit o cursă de Enduro Cross dusă la extrem datorită traseului.” – Marcel Vlăduțoiu –președinte HEA.

King-Of-The-Hill-2016-55_YGS7244-Edit

Ca în fiecare an, cei mai buni piloți ai lumii sunt aliniați la startul acestei competiții și pune Aradul pe harta mondială a curselor de Hard Enduro. “Ne bucurăm și în acest an de participarea marilor fabrici producătoare de motociclete pentru că își trimit cei mai buni piloți la Arad pentru câștigarea titlului de „King of the Hill – Regele dealurilor”. Echipa de uzină Sherco Factory Racing își trimite cei mai buni piloți în bătălie; Wade Young – este unul din cei mai vechi piloți ai acestei competiții el fiind pe podiumul King of the Hill încă din 2013 când se duela cu Graham Jarvis (UK), Paul Bolton(UK) și Chris Birch (Noua Zeelandă). Wade este cunoscut de publicul arădean, chiar dacă din Arad până în Africa de Sud sunt aproape 20 de ore de zbor! Alături de el vine din aceeași echipă Sherco, Mario Roman. Mario si Wade s-au duelat şi în 2015 pentru locul 1 încă din prima zi de cursă, învingător ieșind Spaniolul. Cei doi piloți sunt in Top 5 Mondial. Pe lângă producătorul francez îi avem prezenți și pe italienii ce produc motocicletele Beta. Philip Bertl (Austria), Nicola Casolari (Italia), Tim Coleman (Australia) sunt trimiși pe câmpul de luptă cu gânduri mari.

King Of The Hill 2016-101_AYA7238

Pe lângă piloții enumerați mai sus vor fi și echipele din Romania, de Hard Enduro, care țin piept cu brio concurenței. Ervin Kovacs – Beta, Jozsa Norbert Levente – KTM – ambii piloți ai BGS Motorsport au încheiat anul trecut cursa pe locurile 2 şi 3. Robert Szackacs – Husqvarna și Rogojan Emanuel reprezintă Clujul, mai exact Master Bike Cluj. Doi piloți tineri, ambițioși, ambii cu sanșe egale pentru o clasare pe podium.

Este înbucurător când se văd piloți crescând odată cu acestă competiție; cu o prezență de 100% este David Cyprian, care la doar 16 ani câștiga la clasa Hobby, iar anul trecut a fost declarat oficial “Regele dealurilor” câștigând clasa PRO în fața lui Manuel Lettenbichler – Campion Mondial la SuperEnduro!” declară Directorul Media al evenimentului, Paul Moș.
7-9 Aprilie se anunță a fi un week-end extrem de interesant pentru iubitorii acestui sport, iar pentru cei care asistă pentru prima dată la un astfel de eveniment cu siguranță “microbul” se va instala la prima turație de motor!

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :