Punct de trecere a frontierei din vestul țării, deschis și duminică

63

Cu ocazia Zilelor Comunei Grăniceri, Punctul de Trecere al Frontierei Grăniceri—Elek va fi deschis și duminică, 20 august, între 09.00 și 23.00.

Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a anunțat intenția de a permanentiza deschiderea tuturor celor 4 puncte de trecere a frontierei, Iermata Neagră — Dénesmajor, Variașu Mic — Dombegyház, Nădlac — Csanádpalota, Grăniceri — Elek și a subliniat faptul că această inițiativă va avea un impact pozitiv, atât pe plan economic, cât și social.

‘Încă din toamna anului trecut, punctul de trecere al Frontierei a fost deschis temporar în fiecare zi de sâmbătă, între orele 9 și 17. Având în vedere că Zilele Comunei Grăniceri se vor desfășura în perioada 19 — 20 august, am solicitat ca punctul de trecere să fie deschis și duminică. Fără această măsură, localnicii care doresc să călătorească în țara vecină trebuie să ocolească 45 de kilometri, ceea ce îi costă atât timp, cât și resurse financiare suplimentare’.

‘În cursul zilei de duminică, atât Ansamblul de Dansuri Bujorii Grănicerilor, cât și Ansamblul din Elek vor susține spectacole de o parte și de cealaltă a graniței, la care cu siguranță vor participa săteni din ambele comune. În aceste condiții, deschiderea frontierei în ziua de 20 august, este mai mult decât binevenită. Așteptăm cu nerăbdare momentul în care aceasta va fi deschisă permanent’, a afirmat Petru Claudiu Bătrînuț, primarul comunei Grăniceri.

LĂSAȚI UN MESAJ