Pioșenie doar la dată fixă…

40

Cu toate că au trecut doar câteva săptămâni de la comemorarea evenimentelor revoluționare de acum 26 de ani, uitarea este mult mai acută decât s-ar putea crede. Și asta nu aiurea într-un colț pierdut din țară. Chiar în Timișoara, la doar câțiva zeci de metri de Piața Victoriei, și doar la o aruncătură e băţ de primăria municipiului, urâtul și memoria scurtă face victime.

statuie 2Monumentul din spatele Muzeului Banatului, ce ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru neuitarea celor șapte zile de foc din decembrie 1989, arată jalnic. Regretatul artist plastic Peter Jecza a pus în materiale nobile gândurile sale despre eroi. După puţini ani materialele dispar, ca evaporate. De câteva luni bune au dispărut plăcile de marmură de la baza grupului statuar. Nimeni nu vede, nimănui nu-i pasă. Bine că recent s-a marcat un moment cu câteva flori ce scot și mai bine în evidență hâdul loc lăsat gol.

Nici măcar nenumăratele asociații de revoluționari nu mai văd. E suficient să se adune o dată pe an să povestească, depene, aplaude și să clameze. Mai o diplomă, mai o plachetă, câte un invitat mai de soi și gata. Până la anul s-a îndeplinit norma de pioșenie. După câteva zile nu se mai îngrijorează nimeni de starea orașului și mai cu seamă a semnelor trecutei revoluții.

Neglijența și nepăsarea mușcă tot mai vizibil din ceea ce ar trebui să fie monumentele Revoluției. Nu este singurul în starea asta. Aproape toate ar trebui măcar şterse de mizerie și inscripții neavenite, dacă nu se pot repara minimal și înlocui părţile vandalizate.

Dacă nişte monumente nu mai înseamnă aproape nimic la o urbe cu pretenţii culturale, inutil să plantăm statui cu toptanul, ca în câteva săptămâni un mic întreprinzător le va găsi o nouă folosinţă.

Titus Bălan

LĂSAȚI UN MESAJ