”Perdeaua” care îi scapă pe români de amenzile din trafic! Se vinde cu 100 de euro

1189

Un dispozitiv de ascundere a numărului de înmatriculare care poate fi achiziţionat de pe internet cu 100 de euro îi protejează pe şoferi de plata unor amenzi substanţiale.

Potrivit Realitatea.net, dispozitivul este un suport al plăcuţei de înmatriculare care are o perdeluţă de cauciuc care, acţionată de o telecomandă, acoperă integral numărul maşinii.

Aceasta se vinde la negru, pe internet, cu 100 de euro şi include suporturile pentru ambele plăcuţe de înmatriculare, telecomanda cu o rază de acţiune de până la 50 de metri şi accesoriile pentru montaj. Vânzătorul descrie că în doar 1,8 secunde numărul poate să fie acoperit integral cu perdeluţa de cauciuc din suportul numărului de înmatriculare.

Inventatorii acestui dispozitiv profită de legislaţia rutieră: Certificatul de înmatriculare nu poate fi reţinut în astfel de situaţii, ci numai dacă nu funcţionează becurile care luminează numărul sau dacă în faţa plăcuţei de înmatriculare sunt afişe, reclame sau alte înscrisuri.

Conform Realitatea.net, în situaţia în care sunt montate dispozitive sau folii care ascund numărul de înmatriculare şoferul este sancţionat cu cea mai mică amendă prevăzută de codul rutier: 97 de lei dacă este plătită în 48 de ore.

Sursa: Realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.