Parcă sunt fermecate! Ce s-a mai putut întâmpla cu cele mai râvnite ghivece de flori din Timișoara

60

Celebrele ghivece de flori de pe Podul Michelangelo din Timișoara au fost, din nou, ”atacate”! Nu trece multă vreme și cineva fie le distruge, fie încearcă să fure panseluțele din ghivecele amplasate pe gardul de protectie al podului.

După ce mai mulți tineri, chiar și străini aflați în vizită în orașul de pe Bega, au distrus ghivecele cu flori, motivând că această faptă le va aduce norocul, acum, la panseluțe au râvnit o femeie și fiul său. Aceștia au menționat că au vrut să-și înfrumusețeze grădina.

”Polițiștii locali aflați în patrulare aseară, în zona centrală a municipiului, au depistat, în jurul orei 22.30, două persoane care deteriorau materialul dendrofloricol din ghivecele amplasate pe Podul Michelangelo. Este vorba despre o femeie și un bărbat, mamă și fiu, din Timișoara, care au încercat să smulgă cu tot cu rădăcină în jur de 30 de cuiburi de panseluțe din ghivece. Cei în cauză au declarat că au vrut să ia florile pentru a le planta acasă în curte.”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Cei doi au fost sancționați cu câte 2.500 lei fiecare.

Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția celor tentați să deterioreze ghivecele cu flori că fapta reprezintă contravenție și se sancționează drastic. De-a lungul timpului au fost aplicate numeroase sancțiuni celor care au rupt florile sau au smuls ghivecele din amplasamentele amenajate pe Podul Michelangelo, în cea mai mare parte fiind vorba despre tineri teribiliști, atât români cât și mulți străini.

Superstiția care îi determină pe vandali să distrugă ghivecele de pe podul Michelangelo. 26 de jardiniere, făcute praf!

LĂSAȚI UN MESAJ