Papa de la Roma, urmașul Daciei și o poveste aproape americană

325

Când l-am văzut pe Papa de la Roma dându-se jos, recent, dintr-un Logan care i-a fost mașină oficială într-o călătorie pe care a făcut-o printr-o țară străină, mi-am amintit de una dintre legendele nașterii acestui voinic al șoselelor lumii. A Loganului, adică.

Se zice că un grup de investitori americani a cumpărat, cu ani în urmă, o mare întreprindere românescă. În afara faptului că afaceriştii de peste Ocean erau îmbrăcaţi în costume Armani, încălţaţi cu pantofi Gucci, că purtau la mână ceasuri de aur alb Cartier, la gât, cravate Lagerfeld, iar pe nas, ochelari Pacco Rabane, aveau, fiecare, câte-o maşină adusă, parcă, dintr-un viitor nu prea… apropiat. După ce au cumpărat întreprinderea respectivă, investitorii au vrut să afle ce impresie fac în rândul angajaţilor. Cum nu puteau să-i invite la o discuţie pe toţi, au hotărât să stea de vorbă cu un inginer mai dezgheţat.

Omul, chemat în biroul fostului director, acum „cucerit” de americani, a fost întrebat ce părere are despre ei, noii patroni. „Una foarte bună, domnilor. Sunteţi bărbaţi frumoşi, sunteţi bogaţi, sunteţi îmbrăcaţi impecabil, dar aveţi ceva care va genera greve spontane, greve japoneze, mitinguri, subproducţie, geamuri sparte, ură.”, „Ce?”, au întrebat stupefiaţi investitorii. „Maşinile astea din curtea întreprinderii. Păi se poate se veniţi cu aceste… nave spaţiale în România şi, mai ales, aici, în faţa unor oameni care n-au mai luat salariile întregi de ani de zile, care nu-şi mai dau copiii la şcoală din cauza sărăciei, care n-au mai mâncat o bucată de carne de… hă-hăt?”, „Dar nouă ne place confortul, ne place viteza, iubim şofatul… Ce să facem?”, „Vă dau un sfat, a răspuns inginerul. Cumpăraţi-vă Dacii, de la Piteşti. Se fac şi pe comandă. Spuneţi cum le vreţi şi se rezolvă. Altfel îl vede muncitorul român pe patronul american când acesta vine la slujbă cu Dacia. Se stabileşte o coeziune, o prietenie, o legătură ce va deveni indestructibilă. O să zică: uite, dom’le, e de-al nostru, din popor…”.

Americanii i-au mulţumit românului pentru povaţă, iar după o consultare rapidă au hotărât că e bine să-i urmeze sfatul. Şi au pornit spre Piteşti, la o discuţie cu directorul fabricii de autoturisme.

„Cu ce vă servesc?”, a sărit directorul. „E adevărat că faceţi Dacii pe comandă?”, au întrebat oaspeţii. „Pentru investitorii străini facem orice”, a venit rapid răspunsul. „Bine, atunci dorim şapte Dacii. Dar, să aibă gardă la sol, şase viteze, să prindă 320 de kilometri la oră – că nouă ne place viteza – să aibă jenţile de aluminiu, late de 20 de centimetri… Se poate?”, „Cum să nu!”, „Bine… Să aibă trei casetofoane – două în spate –, 16 boxe, sistem de ozonizare a aerului, volanul mobil, comenzile principale să fie vocale… Se poate?”, „Pentru investitorul american?! Cum să nu!”, „Culoarea… Să fie camelon. Tracţiunea dublă, să aibă şase uşi, bordul să fie de lemn, pielea de pe fotolii să fie de Cordoba… Se poate?”, „Bineînţeles!”, „Şi cam în timp sunt gata?”, au întrebat americanii. Directorul s-au uitat la ceasul său Pobeda şi a spus: „Cam într-o juma de zi!”, „Domnule, au replicat investitorii, îţi baţi joc de noi?”, „Dar ce, eu am început?”

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ