Orange vrea să îşi înfiinţeze o bancă

39

Grupul francez Orange a iniţiat negocieri exclusive cu Groupama, tot din Franţa, pentru a crea Orange Bank, o bancă des­tinată dispozitivelor mobile, lansarea acesteia fiind planificată pentru începutul anului următor în Franţa, urmată de alte pieţe europene. Serviciile oferite vor acoperi toate operaţiunile bancare standard, economisire, creditare, dar şi asigurări.

O serie de jucători „netradiţionali“ au intrat în ultimii ani în sfera serviciilor bancare, cum ar fi marile platforme online Google sau Facebook, sau operatorii de telecom.

În România, operatorii de telefonie mobilă s-au apropiat până acum de zona serviciilor de plăţi. Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, urmează să lanseze în acest an un serviciu de transfer de bani – Orange Money. Vodafone oferă deja astfel de servicii. M-Pesa, serviciul de transfer de bani oferit de grupul britanic de telecom Vodafone, poate fi utilizat acum de către orice persoană din străinătate – Europa, SUA şi Canada – pentru a transfera bani către un client al Vodafone România.

În timp ce Orange este cel mai mare operator de telecom din Ro­mânia, francezii de la Groupama sunt prezenţi pe piaţa locală de opt ani cu o companie de asigurări plasată pe locul trei.

Pentru a crea Orange Bank, grupul francez ar putea prelua, în urma negocierilor, o participaţie de 65% la Groupa­ma Banque.

Intrarea în acţionariatul Groupama Banque i-ar permite operatorului telecom să utilizeze infrastructura operaţională a acesteia pentru lansarea Orange Bank, se arată într-un comunicat al grupului francez.

Planul Orange este de a crea o entitate noua, “100% banca mobila”, care poate efectua toate tranzactiile financiare de pe un dispozitiv mobil.

Potrivit unei declaratii comune emise de cele doua companii, noul model de business bancar va permite Groupama sa consolideze activitatile bancare “online”, iar operatorului Orange sa investeasca cu succes in domeniul serviciilor bancare.

Parteneriatul dintre cele două companii va beneficia de aportul reţelei de magazine a Orange, dar şi de cel al sucursalelor Groupama şi ale subsidiarei Gan a grupului financiar.

„Lansarea «Orange Bank» este planificată pentru 2017 în Franţa, urmată de alte pieţe europene, precum Spania sau Bel­gia. Serviciile oferite vor acoperi toate serviciile bancare standard, economisire, creditare, dar şi asigurări“, se arată în comunicat.

Conform unui plan lansat anul trecut de Orange, grupul vrea să-şi diversifice operaţiunile, iar până în 2018 să ajungă la venituri din servicii financiare de 400 de milioane de euro.

Orange furnizează deja servicii financiare prin intermediul „Orange Money“ în Orientul Mijlociu şi Africa, iar recent a lansat „Orange Finanse“ în Polonia.

Grupul Orange este prezent în 28 de ţări, iar la finele lunii septembrie 2015 avea 263 de milioane de clienţi, inclusiv 200 de milioane de clienţi pentru serviciile mobile.

McKinsey, una dintre cele mai mari firme de consultanţă din lume, a avertizat într-un raport că băncile ar putea să piardă până la două treimi din veniturile aduse de unele produse financiare din cauza „revoluţiei digitale“, în condiţiile în care concurenţa noilor companii din sectorul tehnologic antrenează scăderea preţurilor şi erodează marjele de profit ale creditorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ