O propunere „indecentă” şi un telefon spart l-au dus la… Parchet

130

O tânără din Timişoara s-a ales cu telefonul mobil distrus atunci când a refuzat o propunere „indecentă” din partea unui tânăr din cartier.

Un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării Mobile din Timişoara, în baza solicitării Dispeceratul Secţiei 3 poliţie, s-a deplasat pe str. Polonă, unde numita P.E., reclamă faptul că fiica sa minoră, în timp ce se deplasa cu o prietenă la un magazin din apropiere, a fost abordată de numitul H.S.D. în vârstă de 18 ani care i-a propus să meargă la el acasă.

Pentru faptul că fata a refuzat, acesta a devenit violent, i-a smuls telefonul mobil din mână şi la călcat în picioare, distrugându-i display-ul telefonului. Echipajul l-a identificat pe făptuitor care a relatat că o cunoaşte de mai mult timp pe fată, recunoscându-şi fapta.

Pe numele tânărului au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, dosar ce va fi predat pentru soluţionare, Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ