Nu s-a învăţat minte! Jandarmii l-au prins din nou

169

După ce săptămâna trecută acesta a fost prins cu 132 pachete de ţigări, a fost surprins din nou, de către jandarmii Grupării Mobile din Timişoara în timp ce oferea spre vânzare peste 90 de pachete de ţigări de contrabandă în piaţa de pe strada Silistra (Calea Lipovei) din municipiul Timişoara.

Continuând eforturile depuse pe linia constatării faptelor infracţionale pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile, jandarmii Grupării Mobile din Timişoara au depistat în cursul zilei de marţi 23 februarie a.c., un bărbat în vârstă de 48 de ani care încerca să vândă mai multe cartuşe cu ţigări de contrabandă, dintr-o plasă de plastic.

La vederea jandarmilor, acesta a rupt-o la fugă, încercând să îşi arunce plasa cu ţigări într-un tomberon de gunoi, de unde voia să o ridice mai târziu.

Persoana în cauză, P.V. domiciliat în Timişoara, cunoscut comerciant de ţigări în zona pieţei de pe str. Silistra din Calea Lipovei şi ridicat de mai multe ori de către jandarmi, a fost condus la sediul unităţii de jandarmi iar cantitatea de peste 1800 ţigarete de ţigarete a fost ridicată în vederea confiscării.

Pe numele bărbatului au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau comercializare de produse de contrabandă, dosar ce va fi predat pentru soluţionare, Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.