Noaptea, ca hoții! Guvernul României se pregătește să aprobe un proiect de distrugere a țării

595

Guvernul României are în pregătire o hotărâre pentru aprobarea licenței de exploatare a zăcământului de aur și cupru de la Rovina. Viitoarea mină ar fi o replică a exploatării de la Roșia Poieni, faimoasă pentru imensul iaz de decantare care a înecat turnul bisericii în steril.

Proiectul de hotărâre de guvern a fost scris de ANRM, agenția guvernamentală care gestionează resursele minerale. Aceeași instituție a acordat în trecut și controversatele licențe pentru Roșia Montană sau Certej. Și atunci ca și acum, toate studiile care analizează oportunitatea și riscurile viitoarei mine sunt ținute sub cheie și poartă pecetea de “secret de serviciu”.

Canadienii de la Euro Sun Mining (foștii Carpathian Gold), cei care dețin proiectul minier Rovina printr-un lung șir de subsidiare, au nevoie disperată de aprobarea statului român. Fără această hotărâre, compania minieră nu își poate convinge investitorii să dea bani.

Reprezentanții Mining Watch România, o reţea de organizaţii care se alătură comunităţilor locale în eforturile lor de a opri proiectele miniere distructive, la scară industrială, au transmis următorul mesaj:

,,O mobilizare masivă din partea cetățenilor ar arăta autorităților că vremea licențelor date în secret a trecut. Dacă le scriem suficient de mulți, îi putem determina să publice studiul de fezabilitate și studiile de impact de mediu sau social, să organizeze consultări “pe bune” și să prezinte public, transparent, care este impactul distrugerii cauzate de mineritul în carieră de suprafață.

Mai avem doar câteva zile să convingem ANRM, Ministerul Economiei și Guvernul României să nu acorde licența de exploatare pentru Rovina fără publicarea tuturor studiilor relevante.

Mina de la Rovina ar genera un adevărat dezastru ecologic în Munții Apuseni datorită amplorii sale.27,678 km² ar fi ocupați de cariere de suprafață și deșeuri miniere, lângă orașul Brad. Cu toate acestea, statul român ascunde informații detaliate privind proiectul minier chiar de cetățenii pe care ar trebui să îi reprezinte. În schimb, derulează negocieri cu o companie obscură de minerit al cărui trecut vorbește de la sine.

Activitatea minieră a Carpathian Gold a început în Brazilia, dar la scurt timp Agenția de Mediu locală le-a suspendat licența. Aflată la un un pas de faliment, compania a scăpat ca prin urechile acului datorită acordului de asociere cu statul român pentru mina Rovina. În iunie 2015, în decurs de două zile, acțiunile Carpathian Gold au crescut cu 200%. Investitorii au prins curaj și au trecut la cosmetizarea trecutului rușinos al Carpathian: în primul rând au scăpat de mina din Brazilia, și mai apoi și-au schimbat denumirea în Euro Sun Mining.”

LĂSAȚI UN MESAJ