Moarte înfiorătoare pentru doi tineri! Au căzut în gol, de la zece metri

895

Accident extrem de grav în această dimineaţă pe DN6, în judeţul Mehedinţi, anunță Antena 3. Un bărbat de 33 de ani şi o femeie de 30 au murit după ce au plonjat cu maşina de pe un pod de la aproximativ zece metri. Impactul a fost atât de violent încât autovehiculul s-a transformat într-un morman de fiare. Tragedia a avut loc la la câţiva kilometri de Drobeta-Turnu Severin. Cele doouă victime erau colegi de muncă la o firmă de cablaje electrice din zonă.

”Au plonjat de la înălţimea de aproape 10 metri, de sus de unde au plonjat cu autoturismul. Practic n-au avut nicio şansă. Am intervenit pentru descarcerea celor două victime, surprinse în autoturismul care a fost căzut după pasarela din localitatea Şimian, la intrare în Drobeta Turnu Severin.”, a declarat, pentru Antena 3, căpitanul Ionel Năvală, de la ISU Mehediniţi.

Subcomisarul Laurenţiu Falcan, SPR Mehedinţi, a spus cum s-a petrecut teribilul accident. ” A pierdut controlul directiei si a parasit partea carosabila cazand sub pasarela.”, a precizat acesta.

Medicul Valerică Viaşu, de la Serviciul de Ambulanţa Mehedinţi, a spus cum au fost găsite cele două victime.” Moarte violenta. Au căzut de la o înălţime de 6 m margând cu viteză foarte mare. Nu s-a putut face nimic pentru ei. Fata a fost găsită cu capul sub maşină, băiatul contorsionat în maşină, strivit.”, a adăugat medicul.

sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ