Lovitură de imagine pentru Universitatea de Vest: titlul de Doctor Honoris Causa pentru fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso-VIDEO

161

Jose Manuel Barroso, fost preşedinte al Comisiei Europene în perioada 2004 – 2014, a primit, în această dimineaţă, titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum din partea Universităţii de Vest din Timişoara.

Aula Magna a instituţiei, în care a avut loc ceremonia în cadrul căreia a fost acordată această distincţie, a fost arhiplină, printre cei care au participat la eveniment s-a numărat premierul Dacian Cioloş, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului României, copreşedintele PNL Vasile Blaga şi vicepremierul Vasile Dîncu.

„Profesorul Durao Barroso este un politician de seamă al Europei, un om de şţiinţă care şi-a canalizat eforturile spre consolidarea construcţiei europene începută odată cu crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Ca urmare a eforturilor depuse, în perioada mandatului de Preşedinte al Comisiei Europene, Uniunea Europeană s-a lărgit cu încă trei state membre: România, Bulgaria şi Croaţia. Astăzi, prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum, Universitatea de Vest din Timişoara aduce un omagiu unei remarcabile personalităţi politice a Europei, unui vizionar şi unui adevărat profesionist al relaţiilor internaţionale”, a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Jose Manuel Barroso are doar cuvinte de laudă la adresa Timişoarei şi a României şi a mulţumit reprezentanţilor UVT pentru că i-au acordat această distincţie, fiind vizibil emoţionat. „Îi mulțumesc lui Dacian Cioloș, un bun prieten de-al meu, pentru că a venit la Timișoara să participe la ceremonie. Cred că Guvernul României este pe mâini bune și îi doresc succes lui Dacian Cioloș. Mă bucur să fiu, astăzi, aici, la Timișoara, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, un oraș asociat cu Revoluția română și cu democrația. Considerați-mă un prieten al României”, a declarat Jose Manuel Barroso.

Printre cei care au luat cuvântul în cadrul ceremoniei s-a numărat şi Dacian Cioloş, care a lucrat timp de patru ani şi jumătate în Comisia Europeană alături de Jose Manuel Barroso. „Jose Manuel a susţinut finalizarea negocierilor de aderare a României a UE. Îi mulţumesc pentru încrederea acordată încă de la început. Suntem unde suntem în UE datorită lui Jose Manuel Barroso”, a spus Dacian Cioloş.

LĂSAȚI UN MESAJ