Legenda Mărțișorului prinde viață la „Merlin”

67

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” continuă seria spectacolelor dedicate celor mai frumoase și autentice sărbători tradiționale românești. Desigur, tot ca parte a programului „Centenarul Marii Uniri”, lansat în acest an împreună cu Consiliul Județean Timiș.
Cu această ocazie, împreună cu Teatrul Portabil Timișoara și Teatrul Călător Destin, semnatarii conceptului artistic, COPII SUNT invitați la spectacolul intitulat Legenda Mărțișorului. Acest nou spectacol se adresează copiilor cu vârste între 6 și 12 ani și are ca temă legenda mărțișorului.
Mărțișorul este un obicei specific românesc, moștenit de mii de ani de la strămoșii noștri geții, inexistent la alte popoare. Puterea Mărțișorului dăinuie din cele mai vechi timpuri, din vremea când părinții legau copiilor la mână sau la gât o monedă pentru sănătate și noroc. Mărțișorul este dăruit în zilele noastre, la fiecare început de martie, sub diferite forme, celor dragi: copiilor, fetelor și femeilor, pentru a le proteja sensibilitatea și frumusețea. Alb și roșu, firul de mărțișor, vestitorul primăverii, simbolizează puritatea și dragostea.
Despre Mărțișor există mai multe povești, de aceea spectatorii sunt chemați să vadă propunerea teatrului: Mărțișor a fost, de fapt, un flăcău viteaz care, din dragoste curată pentru o fată frumoasă, s-a împotrivit chiar mamei lui, baba Dochia, o vrăjitoare care a vrut să aducă pe pământ iarnă veșnică. Cum reușește Mărțișor să aducă primăvara și care e descântecul care eliberează Soarele, se va vedea în specatacolul de mâine alături de actorii teatrului.
Spectacolul va avea loc joi, 1 martie, de la ora 10, la sediul Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” și durează 45 de minute. Din distribuție fac parte: Raluca Grumăzescu, Cristian Brătoiu, Denis Halasz și Alexandru Maniu care va asigura și coloana sonoră.

LĂSAȚI UN MESAJ