„Inhorgenta 2016” – o lume a luxului şi rafinamentului – Galerie FOTO

56

Aseară şi-a deschis porţile, la Munchen, „Inhorgenta 2016”, cel mai mare târg de bijuterii şi ceasuri din Europa, ce reuneşte, într-un spaţiu de 65.000 de metri pătraţi, peste 1.000 de expozanţi din 40 de ţări, mai mult de 26.000 de specialişti în domeniu, vizitatori din 75 de ţări.

Anul acesta Târgul, aflat la cea de-a 43-a ediţie, este alcătuit din 6 hale , fiecare cu un concept propriu, cu eleganța și luxul specific. În halele nou concepute „Târgul de bijuterii” se mai poate numi și „Târgul de noi descoperiri” unde atât bijutierii cât și meșterii în aur vor descoperi noi idei, trenduri, tehnologie nouă, produse și firme noi.

Sub genericul „Timeline”, o parte importantă a târgului este dedicată noilor descoperiri şi trendurilor din domeniul ceasurilor, de la ce futuriste, high-tech, inteligente şi până la ceasurile tradiţionale lucrate manual.

O hală întreagă este dedicată noilor tehnologii din domeniul producerii ceasurilor şi a bijuteriilor.

Nu lipsesc din cadrul târgului, colecţiile de bijuterii fine, pietre preţioase, colecţii de diamante şi perle din toată lumea, accesorii de lux, pe scurt, o lume a luxului şi rafinamentului.

Totul, completat cu show-uri de excepţie pe scenele „Inhorgenta 2016”.

Corespondenţă de la Munchen de la Marinel Brincau și Nicolette Florentina Farcaș

LĂSAȚI UN MESAJ