Incident la Mall! Doi judecători din Timiş au cerut reluarea unui film de desene animate, deşi trecuseră 15 minute de la începerea reprezentaţiei! Unii spectatori au cerut banii înapoi

31019

Unul dintre cinematografele din centrul comercial Iulius Mall din Timişoara a “găzduit”, recent, un incident mai puţin obişnuit, care a scandalizat o sală întreagă de spectatori.

Operatorii de la videoproiectoare au decis ca reprezentaţia filmului de desene animate Berzele să fie reluată, după aproape un sfert de oră de la începerea vizionării, din cauza întârzierii unor spectatori din categoria VIP.

“Filmul a fost întrerupt după aproape 15 minute de la începerea reprezentaţiei, s-au aprins luminile, în ciuda vociferărilor din sală, pentru ca doi adulţi care însoţeau un grup de copii să-şi găsească locurile. Voiau neapărat ca ultimele trei rânduri să fie eliberate, pentru că acolo aveau biletele. După o serie de parlamentări şi discuţii în contradictoriu cu plasatoarele din sală, situaţia s-a aplanat, spectatorii care ocupaseră locuri pe cele trei rânduri, la începutul filmului, fiind mutaţi în altă parte”, ne-a dezvăluit un cinefil revoltat.

Ulterior, toţi cei prezenţi în sala de cinematograf au fost nevoiţi să revadă prima parte a peliculei de desene animate, agasaţi de situaţie, întrucât operatorii au decis să pună povestea animată a Berzelor de la început.

Nici nu puteau să refuze cererea adulţilor care au întârziat, câtă vreme a fost vorba despre judecătorii Ovidiu Scărlătescu, de la Judecătoria Lugoj, şi soţia sa, Mihaela Roibu, de la Tribunalul Timiş, care au adus la film un grup de aproape 20 de copii, invitaţi la aniversarea zilei de naştere a fiului lor. Aceştia au fost recunoscuţi de o doamnă avocat, aflată, de asemenea, în sală, alături de copiii săi, care a fost nevoită să se mute pe alt rând pentru a elibera locurile rezervate de cei doi magistrați…

39 COMENTARII

  1. Asa nu suport gunoaiele sociale care profita defunctia lor.eu unu plecam din sala si imi ceream banii inapoi pt ca am fost deranjat din a viziona un fil .mie scarba de asa oameni

  2. tara de nebuni. si ne mai miram ca suntem in mizeria in care suntem. interlopii, avocatii, politistii, tiganii ..toti isi fac legea proprie in tara asta. spectatorii din acel cinema ar fi trebuit sa reclama situatia la opc si sa cheme televiziunea.

  3. Imi amintesc de „judecatorul” de la dreptul familiei si minori, care se ocupa de sex cu minore, pe care le si caftea. La fel jegurile astea umane …. scursuri cu staif.

  4. Sunt doua acuzatii in stire. Una ca s-a reluat filmul si alta ca au ridicat oamenii sa se aseze ei. Prima e nasoala dar legat de a doua, nu aflam daca ei chiar aveau bilete acolo. Daca aveau, nu vad nici o problema ca i-au ridicat…in mod normal la film primesti bilet cu loc.

  5. 1. Nu este VIP la iulius mall.
    2. Daca unii se assaza pe alte locuri decat scrie pe bilet, merita sa fie ridicati!
    3. Nesimtiti sunt cei de la cinema city ca au acceptat asa ceva! Nu e prost ala care cere, e prost ala care da!
    4. E un articol f f prost cu parti neadevarate!

  6. Cred ca in acest articol sunt multe exagerari, iar site-ul de stiri care l-a publicat ar fi trebuit să indice si punctul de vedere al cinematografului şi al celorlalte părţi. De la prima citire se observa lipsa de nepărtinire a celui care l-a scris si care s-a dovedit complet lipsit de profesionalism. Ce caută astfel de oameni în mass-media?
    Dacă părinţii copiilor ar fi fost, să zicem, şomeri, şi si-ar fi cerut, de asemenea, dreptul de a ocupa locurile cumpărate, ar mai fi fost acest articol în presă?

    • Nu pentru ca nu ar fi primit si ar fi dati afara ca pe niste gunoaie, dar pentru ca este vorba despre adevarate gunoaie umane nu s-a intamplat nimic. Oare cat vom mai inghiti abuzurile astea mizerabile?

  7. Articolul era serios daca dadeai NUMELE CELOR DOI PORCI, sau chiar fotografiile moacelor lor nesimtite. Sa stie cei judecati de ei ca acesti derbedei sunt in stare de ABUZURI si si pentru un spectacol de film ! Danutz, ai scris 1/2 de articol !

  8. CE SA ZIC!!Cine a fost cel ridicat de pe scaun???? CE AVOCATA?? NUMELE ei de ce nu apare???Am vazut la mall multi care au bilete si altii se aseaza pe locurile ALTORA din nesimtire!! PROBABIL CA AVOCATA ERA ASEZATA PE LOCURILE LOR SI CAND AU VENIT JUDECATORII S-A SIMTIT PROST CA AU RIDICAT-o!!! Din cauza minciunilor oamenii isi pierd increderea in JUSTITIE! Denaturarea adevarului!!! RUSINE DAN CIOCAN ESTI CIOCAN DEGEABA!!! Prost articolul!

  9. Nu cred in avocati fara vina! toti MINT!!!Foarte bine ca au mutato pe alt rand pe avocata!!! ba daca era un film de copiii si eu ca mama as fi cerut sa se redifuzeze daca din cauza altora care se aseaza gresit penlocul meu iese cu scandal! si tot din cauza unor avocati mincinosi care nu stiu unde îie locul!!

  10. Citesc raspunsul dat de avocati la acest articol. Mi se pare chiar de bun simt, nu cred ca ziaristul s-a informat inainte sa scrie, mai credibila suna povestea cealalta. 🙂

  11. Nu merita Judecătorul Scărlătescu o asemenea nedreptate… Îl blamaţi deşi nu-l cunoaşteţi şi nici nu ştiţi adevărul….Dumnezeu e sus, şi vede! Pe viitor nu voi mai accesa acest site. Ce folos că a publicat dreptul la replică, răul a fost făcut. Halal presă…

  12. Toti avocatii, judecatorii, notarii fac parte din categoria de care ne e tuturor greata, la fel ca si politicieni. Doar la spaga, favorurile si traficul de influenta le sta capul.

  13. Il cunosc de peste 20 de ani pe judecatorul Scarlatescu. Un om de o onestitate, corectitudine si modestie cum rar se mai intalnesc, un real castig sa-l stiu! Articolul este scris tendentios, aspect dovedit si de faptul ca nu i-a fost cerut punctul de vedere asupra celor intamplate, astfel incat omul incearca acum din rasputeri sa posteze drepturi la replica, dar raul a fost deja facut. Avocata este de rea-credinta!

  14. Vinovati sunt cei de la Cinema Mall, trist… Vorba aia: „ prost e cel care da nu cel care cere…” Imediat au sarit sclavii pe burtă! Preteni, educatia zice sa iti ocupi locul cu 10 minute inainte de incepera spectacolului. Eu as propune o politica de genul, nu esti in sala de inainte sa inceapa reclamele, nu intri in sala! Nu deranjezi tu o sala intreaga ptr ca nu ai bunul simt sa te organizezi! Clar?!
    In plus, sa se reia un spectacol ptr ca o ceata de mucosi rasfatati si neorganizati de niste maturi cu aere de Vip, mi se pare ceva lipsit de bun simt, chiar un abuz. Da, doamna care a ocupat un loc ce nu era al domniei sale nu avea dreptul sa se supere dar in rest, situatia este jenanta… V-ar placea sa intru eu ca o Diva insotita de o trupa de mimoze si sa am pretentia sa se reia spectacolul?!! Numa intreb?! Poate am si io aere de VIP… Eeeeee.

  15. Nu s-au certat pentru loc un avocat cu un judecator, ci un avocat cu un copil de 10 ani, cata vreme domnul judecator nici macar nu a venit sa ramana la film, ci doar sa intoduca in sala grupul de copii! Asta spune totul despre doamna avocat! Mare caracter! Sa te incapatanezi sa ocupi, fara bilet valabil, locul unui copil invitat la ziua altui copil! Felicitari, doamna avocat! Daca nu educatia, cel putin calitatea de mama, duiosia si gingasia pe care se presupune ca ar trebui sa o insufle aceasta calitate oricarei femei ar fi trebuit sa va determine sa cedati locul copilului care detinea biletul!

LĂSAȚI UN MESAJ