Încep demisiile ca urmare a adoptării ordonanţelor de guvern. Un deputat de Timiş protestează!

4692

Ordonanţele guvernului privind modificarea codului penal şi a celui de procedură penală, precum şi proiectele de lege privind amnistia şi graţierea au împărţit societatea. Dacă până acum a protestat doar „strada”, iată că şi politicienii îşi exprimă dezacordul.

Gant la degustare de carnatiDeputatul de Timiş Ovidiu Ganţ, reprezentant al Forumului Democrat al Germanilor din România, a demisionat din funcţia de vicelider al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale ca urmare a adoptării de către guvern a ordonanţelor de urgenţă pe tema justiţiei.

„Urmare a adoptării de către guvern ieri seara (marţi seara, n.r.) a ordonanţelor de urgenţă pe tema justiţiei am demisionat din funcţia de vicelider al Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, pentru că eu nu pot gira sub nicio formă asemenea acţiuni.
Menţionez totodată că voi vota în Parlament împotriva oricărui proiect de lege sau iniţiativă legislativă din domeniul justiţiei care nu are avizul favorabil din partea CSM”, scrie în comunicatul pe care deputatul timişorean l-a comunicat presei.

LĂSAȚI UN MESAJ