În circulația din oraș există undă verde doar pentru primar

256

Nicolae Robu a ascultat îndemnurile PSD Timiș și nu a mai demarat lucrările la Pasajul Popa Șapcă în același timp cu cele de la Pasajul Jiul, este de părere consilierul local social-democrat Alfred Simonis.

Se știe că traficul în oraș este infernal în aceste luni, cu toate că încă nu sunt majoritatea studenților prezenți și încă nu a început școala. Copiii și studenții sunt plecați în vacanțe și acest fapt ar trebui să de o relaxarea în circulație, ceea ce nu se vede pe străzi. Chiar și cetățenii care sunt plecați în concedii ar mai trebui să ajute la această mică descongestionare. Dar luna septembrie se apropie cu repeziciune și începerea școlii va genera blocaje majore în trafic.

Sistemul de management al circulației, inteligent, se spune, conform oricăror manuale de funcționare, ar trebui să nu existe lucrări de mare anvergură în perioada de implementare și reglare a sa. Asta dacă vrem ca el sa fie eficient. E firesc, pentru că acest sistem monitorizează traficul pe arterele principale și se setează în câteva luni în funcție de traficul existent. Dar ce se va întampla când se deschid pasajele, se ia totul de la capăt, cu setările și reglajele aparatelor, care astfel nu vor funcționa niciodată corect, deoarece tot traficul se mută pe alte artere? Deci se vor mai parcurge câteva luni până din nou măsoară sensorii respectivi toată circulația.

psd alfred simonis(24)

„În acest sens îi cer și îl rog să nu se gândească la orgoliul dânsului pe care-l cunoaștem cu toții că este nemăsurat, să se gândească la timișoreni și să pună pe galben intermitent, începând cu săptămâna viitoare, oricum până la 1 septembrie, toate semafoarele care fac parte din acest sistem de management a traficului, ce se spune că ar fi inteligent, cum îi spun cei ce l-au proiectat. Nu toate semafoarele să fie pe intermitent, doar cele ce sunt montate în acest sistem, care evident sugrumă traficul, aglomerează și nu ajută de fel”, a declarat Simonis.

„Să-l pornim peste un an – doi când vor fi gata lucrările de infrastructură și să-l testăm atunci o lună, două. Dacă este funcțional, bine, dacă nu, să-l scoatem de tot din priză și să-l vindem la fier vechi sau ce se mai poate face cu el. Din punctul meu de vedere sistemul poate fi scos din funcție pentru că nu am primit un răspuns la o întrebare : Dacă s-au pierdut fonduri europene pentru acest proiect. Nu a răspuns nimeni. Ceea ce mă duce la concluzia că practic s-a pierdut finanțarea pentru acest program. O finanțare care nu mai este atât de importantă fiindcă deja jumătate este suportată de la bugetul local. Deci maximul ce ar fi putut absorbi orașul ar fi fost jumătate din bani. Oricum acei bani cred că sunt pierduți. Trebuie să ne gândim la timișoreni și nu la orgolii. Din septembrie vom vedea în Timișoara circulație cum se vede prin China”, a mai adăugat politicianul.

Consilierul municipal social-democrat observă că se tot repetă cu obstinație ideea că în oraș ar fi o așa numită „undă verde”. Doar primarul o vede de fiecare dată. Toți ceilalți nu văd unda. Există o bănuială, că domnul Culiță Chiș știe traseul primarului și stă la monitare și din telecomandă dă verde special doar edilului. Asta ca să se poată lăuda că sistemul ar fi performant.

„Și mai am o propunere, săptămâna viitoare, dar fără știința lui Chiș (n.r. – șeful Direcției Tehnice din Primăria Timișoara) și a șoferului Paraschiv Vasile. Să-l luăm pe primarul Nicolae Robu și să-l plimbăm prin traficul din Timișoara, fără să știe cu ce mașină mergem și poate în felul acesta va conștientiza că nu se poate circula deloc în oraș, mai ales la orele de vârf dar nici măcar la alte ore. Cel mai bine ar fi marți la ora 14 sau și mai bine la 17. Ar fi bine să-l plimbăm pe Nicolae Robu prin orașul pe care se spune că-l administrează”, a mai declarat Alfred Simonis de la PSD.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ