Eminem-scu din Eminescu

184

Nu strâmbați, vă rog, la titlul de mai sus! Eminescu are destul texte de ceea ce, azi, s-ar numi un hip-hop agresiv. „Texte” față de care protestele starului american Eminem par niște cuminți compoziții bisericești. Și vă așez aici, spre ilustrare, o strofă din Împărat și proletar, un poem pe care generațiile mai noi nu îl prea știu: „Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă, /Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi! / Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă, / Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, / Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!”

Ce m-a apucat cu asemenea comparație ciudată? Ați uitat, știu, dar vă reamintesc, astăzi e 15 iunie, ziua în care, în anul 1889, Eminescu trecea în eternitate. Ocupați cu cacofonia vieții politice, cu scandalurile mondene, cu faptul divers ce curge până și pe țeava de la robinet, uităm „chestii” din astea. Pe de altă parte, știu foarte bine, e din ce în ce mai greu să îl sărbătoreşti pe Eminescu fără a cădea în festivism, ditirambi şi locuri comune care nu mai spun nimic nimănui. Fiindcă sunt golite de sens ori şi-au tocit valenţele expresive datorită excesivei întrebuinţări. Teama cea mai mare a adulatorilor Poetului este că nu au destule superlative pentru a-l situa în Paradisul Valorilor. Că orice mic dubiu este crimă de lezmajestate.

De fapt, în cazul lui Eminescu, eu cred că funcţionează cel puţin două paradoxuri.

Primul se referă la faptul că este, în acelaşi timp, și cel mai cunoscut, şi cel mai necunoscut poet al românilor. Al doilea, că a fost folosit de mişcările naţionaliste de la începutul veacului trecut mai ales în postura lui de jurnalist şi mai puţin în ceea ce priveşte contribuţia lui literară.

De ce, în ciuda aparenţelor, este prea puţin cunoscut de către opinia publică? Fiindcă şcoala a fixat un clişeu în virtutea căruia Eminescu înseamnă doar marile poezii, în timp ce despre activitatea lui publicistică nu se spune aproape nici un cuvânt. S-a vorbit prea puţin, de pildă, despre antisemitismul articolelor sale de la „Timpul”. Cam multe articole din acel volum dau de gândit, iar această postură a marelui nostru scriitor este cel mai adesea evitată în analiza operei sale din şcoală. Poate ea aduce atingere valorii estetice? Fără îndoială că nu!

Al doilea paradox se referă, cum spuneam, la valorizarea sa în domeniul politicii. Toate mişcările de extremă dreapta din România, începând cu Legiunea Arhanghelul Mihail şi sfârşind cu cele de după 1989, au făcut din Eminescu portdrapelul lor. Este evident însă că limba lui Eminescu este limba în care vorbim noi astăzi şi cu ajutorul căreia am avut acces la marea cugetare. Dar oare o cultură se defineşte doar prin opoziţie faţă de alte neamuri sau culturi? Eu cred că nici un om normal nu poate gândi aşa!

Şi încă ceva! Întrebarea este dacă se mai poate concepe azi o mentalitate europeană având ca moto faimoasele versuri din Doina: „Cine-au îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima câinii,/ Mânca-i-ar casa pustia,/ Şi neamul nemernicia!”

1 COMENTARIU

  1. La intrebarea din final: daca sensul acelor versuri din „Doina” este incompatibil cu „mentalitatea europeana” (oribil si rasuflat cliseu), atunci britanicii au mari probleme la capitolul „Mentalitate europeana”, la fel, francezii si, la fel, nemtii (cu toate eforturile personale ale Angelei Merkel legate de „multiculturalism” s.a.m.d., eforturi prea putin apreciate de nemtalaul de rand), dar nici pe olandezi nu i-as exclude din enumerare, iar despre unguri nici nu mai are rost sa vorbim.
    In Romania de astazi cred ca mai putine sunt problemele relative la „mentalitatea europeana”, marile probleme sunt cele legate de „spiritul national” (care, mai ales in anumite regiuni, este infierat cu manie de tot felul de „utilizatori intensivi de mentalitate europeana”).

LĂSAȚI UN MESAJ