5.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Elevii timișoreni încep cursurile de miercuri, în condiții normale

Elevii timișoreni, dar și din întreaga țară, au avut vacanța prelungită din cauza temperaturilor nefavorabile. Astfel că programul de desfășurare al cursurilor a fost întrerupt de către Inspectoratul Școlar Județean Timiș până miercuri, 11 ianuarie.

Activitatea a fost întreruptă luni și marți atât în școli, cât și la grădinițe. Datorită acestui eveniment mai mulți părinți au fost revoltați. Mulți dintre aceștia au susținut pe site-urile de socializare că nu era cazul să fie întreruptă activitatea elevilor și a preșcolarilor.

În aceste zile, școlile din mediul rural, care au întâmpinat probleme în distribuirea căldurii în unitățile de învățământ, au fost nevoite să rezolve problemele.

”Am centralizat informațiile venite din unitățile de învățământ și ca urmare a faptului că în 60 la sută din unitățile de învățământ există situații în care fie centralele nu au presiune, fie sunt probleme cu spațiile sau în unele dintre acestea sunt temperaturi foarte scăzute, am decis suspendarea cursurilor luni și marți”, transmitea Aura Danielescu, inspectorul școlar general, în urmă cu două zile.

”În Timișoara, toate unitățile de învățământ școlar sunt pregătite pentru începerea școlii. Am verifficat personal, împreună cu aparatul primăriei, dacă există cumva probleme în instituțiile de învățământ. Singurele probleme apărute au fost la țevile înghețate, care ulterior s-au soluționat. Colterm furnizează agent termic către toate școlile muncipiului. Suntem pregătiți să începem școala în condiții bune miercuri”, spune Robert Kristof, city-manager al Timișoarei.

Elevii nu vor fi nevoiți să recupereze cursurile pierdute în weekend. Acestea se vor recupera pe parcursul semestrului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cât a mai rămas din anul școlar? Calendarul vacanței pentru elevi

Elevii din toată țara intră în vacanță, după finalizarea cursurilor, vineri 26 aprilie. Aceștia vor avea vacanță până în data de 7 mai. Miercuri,...

Grădinița PP 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare

Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3,...

Citește și :