Educația de la pagina 5

113

E în plus, o lipsă de respect față de spațiul tipografic, să spun că Novi Sad e un oraș frumos. Foarte frumos. Adaug doar atât: la întoarcerea din Srpska Atina, cum e supranumită capitala Voivodinei, Piața Unirii mi s-a părut neluminată. Și nu e nimic figurat în impresia mea. Ci doar propriu: becuri puține. Câte să-mi trezească nostalgia după cele două nopți de săptămâna trecută din Capitala Europeană a Culturii de peste 4 ani. Aici, în altă Capitală Europeană a Culturii în 2021.

Dar poate sunt subiectiv. Ca orice pasăre de noapte, căreia nu puteau să-i scape terasele de pe Zmaj Jovina ulica și perpendicularele, închise, cu chiu, cu vai, pe la 3 dimineața, marțea, miecurea (!), ca să se deschidă la 8. Cum nici fațadele clădirilor din centru, integral renovate. Și nici tinerele după care își întoarce capul, din înălțimea lui, Petrovaradinul de peste Dunăre, sau, dacă n-o face, nu știe ce pierde. Se pare că nu degeaba s-au adunat vreo 27 de etnii — cum îmi spunea o distinsă profesoară de limba română de la universitate — pe Plantațiile Noi.

Și continui să fiu subiectiv, ca invitat la Festivalul Internațional de Literatură de la Novi Sad. Unde, la această a XII-a ediție, au venit scriitori din Spania, Franța, Germania, Suedia, Danemarca, Italia, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Slovacia, Serbia, Rusia. Rusia, după care-am urmat chiar eu pe podiumul din Piața Mirilor. Citind, desigur. Rusia, îmbrăcată într-un tricou — același sau identic cu cel din seara (serile?) trecută — roșu, pe care tronau secera, ciocanul și monumentalul CCCP. Rusia citind — recitând pe alocuri — în rusă, rusește. Cu gesturi ample și tăceri adânci. Rusia în tricou centenar, probabil (1917 — Marea Revoluție Socialistă din Octombrie). Rusia care mi-a răspuns blajin și apăsat, de parc-ar fi vrut să mă audă repetând după ea, „Спокойной ночи!” drăguțului meu „Лаку ноћ!”, scos în cinstea gazdelor noastre.

Așadar, Rusia. Unică, mare. Ca almanahul, foarte pop, al ministrului Pop, peste care dau la întoarcere. Sau, după cum l-a botezat presa, ca Manualul de Urgență pentru clasa a V-a. De prim-ajutor, aș completa, ca să nu-i încarc pe copii cu o și mai mare responsabilitate. O replică a cărții unice, sfinte (pentru două luni), care ar înlocui Biblioteca din Alexandria, trecută prin focul licitațiilor, din ghiozdanele elevilor. O soluție în spiritul „mai bine decât nimic“. Cu pretenții de Soluția Belgiană — cum și-a intitulat un mare fotograf albumul cu improvizații ale municipalității bruxelleze (cârpeli ingenioase, dar suficient de solide ca să ne amintească unde ne aflăm: la granița dintre lumea latină și lumea germanică) —, dar cu ADN de Cărticica Roșie a lui Mao. De Revoluție Culturală, fiindcă — nu-i așa — revoluția trece prin învățământ ca dragostea prin stomac. Iar stomacul educației a suportat atâtea ulcere, încât ce mai contează o varză călită. Mai ales că s-a micșorat de tot după atâtea cusături cu ață albă.

Dar să nu mă îndepărtez de enciclopedia de 300 de pagini a PSD-ului bun la toate. Și de refuzul, neîntemeiat, la prima vedere, pe nimic, al profesorilor de-a o folosi — abia s-au învățat fără manuale. Ca orice carte, începe, desigur, cu pagina 5. Prima de text într-un volum tipărit, după paginile de gardă și titlu, cu, evident, contrapaginile de rigoare. (Îmi aduc aminte, în paranteză, de această pagină, înainte de-a apărea în presă instituția ei: fata. Când venea vorba, elevi fiind, de lecturi suplimentare, ne grăbeam să răspundem: „Da, și am adormit la pagina 5!”)

Să revin, însă. Clasa a V-a e, sper că mai e, ca o trecere de la monoteism la politeism. În locul doamnei învățătoare cu câteva cărți, apar doamne și domni profesori, fiecare cu câte o carte. Nu mai știi, dintr-o dată, cui să te-nchini. Și nu-ți mai vezi capul de treabă, când 4–5 zei pe zi trebuie sărbătoriți. Iar a doua zi la fel, 5 zile pe săptămână net, fără meditații. Și ele, cu zeii lor, dar — Slavă Domnului (Învățător!) — plătiți de părinți să nu li te mai închini decât în timpul liber.

Ei bine, cum spuneam, fiecare prof cu câte o carte și fiecare carte cu pagina ei 5. Pe care orice minte sănătoasă, de elev o leagă, la prima lecție, de cel/cea de la catedră. Și cărui dascăl nu-i place să fie profesorul de la pagina 5? (Să fie, de pildă, cel de la pagina 155 e de-a binelea ridicol, dacă nu vulgar.) Așadar, niciunuia, cred, atrăgându-i atenția ministrului Pop că a dat-o în bară cu vraiștea lui de aproape 300 de pagini și cu, bine-nțeles, o singură, unică pagină 5. Nu e nici etic, nici sexi.

LĂSAȚI UN MESAJ