După puncte în cetatea Mediașului

47

ACS Poli a plecat la Mediaș cu gândul la obținerea măcar a unui punct. ”Oriunde am juca, obiectivul nostru este acela de a aduna puncte”, anunță antrenorul Ionuț Popa înaintea meciului din etapa a 9-a.

Alb-violeții au uitat deja de eșecul previzibil contra Stelei și și-au făcut planul pentru următorul joc din Liga I. Cel din runda a 9-a programat joi, la Mediaș, în compania formației Gaz Metan. Un nou duel în care Poli pornește cu șansa a doua, ca de altfel în toate partidele de până acum.

Bănățenii speră să obțină puncte din această deplasare în ciuda incovenientelor. ”Gaz Metan e o echipă puternică, solidă. A reușit o victorie în fața lui Astra și a arătat că stăpânește jocul pe contraatac. Să vedem cum se vor descurca contra noastră când vor trebui să joace pozițional. Oriunde am juca, așa cum suntem noi, obiectivul nostru este acela de a aduna punct sau puncte”, a declarat tehnicianul lui Poli, Ionuț Popa.

Poli are din nou destul probleme de lot, cinci oameni fiind absenți cerți din cauza accidentărilor. Este vorba de Cânu, Poparadu, Pedro Henrique, Vraciu și Vădrariu. Totodată Poli își poate lua adio de la Sorescu, jucător care, din informațiile noastre, a devenit liber de contract. De altfel, situația tânărului fotbalist l-a înfuriat pe antrenorul timișorenilor.

”Am aflat și eu acum 5 minute din ziare că Sorescu nu mai e jucătorul nostru. Nu am apucat să vorbesc cu el. E păcat că se pierd jucători tineri așa de ușor. Problema este că s-au mai petrecut astfel de episoade și în trecut. Ar trebui să vedeți cum a ajuns Dragomir la Arsenal…”, a tunat Popa.

Partida dintre Gaz Metan Mediaș și ACS Poli are loc joi, de la ora 16, și este televizată de posturile DigiSport și DolceSport.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ