Derby în coada clasamentului: ASA – ACS Poli

76

Timișoara încearcă să rămână deasupra ultimei poziții a Ligii I și după cea de-a partidă din 2017. ACS Poli joacă vineri contra lui ASA Târgu Mureș pe teren neutru, la Cluj, cele trei puncte reprezentând un imbold consistent pentru oricare dintre cele două echipe.

Derby-ul codașelor Ligii I la fotbal se joacă la Cluj, pe arena CFR-ului, și le pune față în față pe ultimele clasate ACS Poli și ASA Târgu Mureș. Mureșenii sunt considerați gazdele întâlnirii însă în condițiile în care propria arenă este înzăpezită nu s-a mai dorit repetarea episoadelor din luna decembrie.

”Sperăm să jucăm la Târgu Mureș astfel încât să obținem un rezultat bun. Jucăm la Cluj, sper să înțeleagă și jucătorii, dar cum ne-au bătut în tur, au fost și jucători la spital. Aștept o altă atitudine. Vrem măcar un rezultat de egalitate”, a punctat antrenorul Ionuț Popa.

A devenit o obișnuință ca problemele cauzate de accidentări și suspendări să îi strice planurile tehnicianului polist. Șeroni și Doman vor absenta vineri din cauza cumului de cartonașe galbene. Asta îl face pe Popa să ceară întăriri în perspectiva play-outului. ”Mai avem nevoie de jucători. Practic avem 17 seniori”, a subliniat antrenorul principal.

Partida dintre ASA și Poli se joacă vineri, ora 17,30, și deschide runda a 23-a a Ligii I.

 

LĂSAȚI UN MESAJ