Danzio trage obloanele, fără baschet feminin în Timișoara

100

Inevitabilul s-a petrecut, BCM Danzio Timișoara s-a retras din Liga Națională de baschet feminin din pricina lipsei de finanțare. În cel mai fericit scenariu ”panterele” se vor alinia în stagiunea viitoare în liga secundă.

Timișoara va rămâne fără echipă de baschet feminin în acest sezon! BCM Danzio a aruncat prosopul cu ceva mai mult de o lună de zile rămasă până la debutul stagiunii. Decizia vine oarecum normal după ce clubul de primă ligă a rămas fără finanțare.

”Ne-am retras din campionat pentru că nu avem bani. De la 1 ianuarie nu am primit niciun ban, tot returul l-am dus din datorii, din bani aduși de acasă sau de pe la prieteni. Așa nu se poate, nu are rost să ne păcălim singuri”, a anunțat președintele Cristian Chițu.

Danzio a informat deja Federația Română cu privire la retragerea din competiție, astfel că decizia este oficială. Clubul va elibera puținele jucătoare aflate sub contract și are un an de zile timp să găsească resursele pentru a reveni în circuit. Ne referim aici la eșalonul secund.

”Avem niște fete tinere sub contract pe care le vom elibera de sub contract. Toate vor primi dezlegarea. Dacă e să continuăm doar în liga secundă putem vorbi, însă doar dacă se va schimba atitudinea autorităților locale și județene”, a încheiat șeful violetelor.

Povestea lui Danzio se apropie așadar de final după 7 ani de istorie în care a reprezentat un punct de reper pe harta baschetului românesc, îndeosebi în primii ani de la promovare. Gruparea bănățeană a plătit tribut pentru proasta organizare pe marketing și lipsa de vizibilitate. Aceste aspecte au cântărit decisiv în momentul în care robinetul de la Consiliul Local și Consilui Județean a fost oprit.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ