Nici un guvern de pe lume nu şi-ar putea desfăşura normal activitatea într-o atmosferă atât de ostilă precum cea în care e întâmpinat azi noul guvern PSD Mihai Tudose. Vechi propagandişti PSD, azi în parte reciclaţi, ca Bogdan Chiriac sau Antena 3, se întrec să dea cifre de opinii defavorabile de până la 70%, uneori mai mult. Dar lui Liviu Dragnea nu-i pasă. El e cel mai important dictator recent, după Ceauşescu, Năstase şi Băsescu, şi nu-i tremură mustaţa teleormăneană.
Speculaţiile cum că noul guvern PSD ar fi fost pus „de afară” curg. De la Washington, de la Berlin, de la Tel Aviv, dar poate chiar de la Moscova. Şeful actual al opoziţiei, măruntul activist de tranziţie Ludovic Orban, a dat cu bâta în baltă declarând că mai mulţi miniştri din noul guvern ar avea relaţii strânse, mai vechi, cu Rusia. Fostul şef al Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Adrian Ţuţuianu, numit săptămâna trecută ministru al Apărării, a fost chiar avocatul lui Mechel, o firmă din Rusia care a pus pe butuci câteva întreprinderi strategice româneşti, printre care şi Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte. Să fi contribuit prestaţia de avocat la fulminanta sa carieră în zona serviciilor şi a apărării?
Cum cea mai importantă măsură din noul program de guvernare – impozitarea firmelor pe cifra de afaceri – are toate şansele să pună pe fugă multinaţionalele care aparent nu prea plătesc impozite în România, nu poţi să nu te gândeşti că liderul PNL, Ludovic Orban, ar fi bine informat în legătură cu „rusificarea” guvernului de la Bucureşti… Tradiţiile sovietice şi neosovietice ale PSD, de la Ion Iliescu la Victor Ponta, au tot fost evocate. Deşi în anii ’90, mai ales vizându-i pe Dinu Patriciu şi pe Călin Popescu Tăriceanu, protejaţi ai unor generali SIE cu simpatii răsăritene, PNL-ul era cel calificat drept „partid rusesc”.
În acest gen de afaceri însă, nu ştii niciodata „cine e cine”. Coşul cu raci, vii şi mişcători, „sub steag străin”, dubli spioni, ofiţeri de legătură – numai profesioniştii domeniului încearcă să se descurce cum pot şi ei. Cei care par că lucrează pentru unii sunt, de fapt, ai altora, ca să se mascheze, chiar şi „ai noştri”, naţionalii, se dau drept ruşi, nemţi, britanici, americani sau israelieni. De altfel, un foarte important serviciu vestic a avansat în spaţiul comunist în timpul dominaţiei URSS sub steag sovietic. Cu rezultate excepţionale.
În confuzia generală, informaţia că noul program de guvernare al PSD ar fi fost revăzut de Florin Georgescu şi de eternul şi fascinantul Gheorghe Gherghina este de departe cea mai interesantă, fie că e adevărată sau nu. Cei doi sunt asimilaţi ca reprezentanţi ai noştri (ai partidei naţionale) la BNR, spre deosebire de „cămătarul-şef”, care reprezintă, însoţit de eternul şi fascinantul său purtător de cuvânt, Adrian Vasilescu, finanţa internaţională. Cam toate băncile româneşti din lunga „eră de aur” Isărescu par a fi doar nişte mizerabile instituţii de camătă pe spinarea populaţiei băştinaşe. Care antreprenor şi chiar simplu cetăţean nu s-a lovit de cinismul hrăpăreţ al prea multor bănci străine instalate la noi? Dacă, într-adevăr, supercontabilul Florin Georgescu are vreo contribuţie la noul program de guvernare al PSD, înseamnă că orientarea guvernului Tudose e totuşi românească. Maniera românească are inevitabil şi o patină neosovietică, la fel ca toată societatea noastră, care încă nu s-a debarasat de trecutul său de ocupaţie estică.
Guvernul Mihai Tudose pare a fi tot atât de românesc ca şi naţionala de fotbal care tocmai a ratat calificarea. Tot aşa cum Klaus Iohannis seamănă cu antrenorul Christoph Daum sau, mă rog, invers. Nu vi se pare posibilă comparaţia între clasa politică românească de azi şi lumea fotbalului autohton? Nu e Parlamentul României un fel de ligă a lui Mitică (Dragomir)? Politicienii şi ziariştii care le fac imagine sunt contemporani cu oamenii din fotbal şi cu fotbaliştii români. Şi nimic din catastrofa românească actuală, nimic din marea debandadă nu le este străin nici unora, nici altora. Cam ăsta e nivelul general – toată lumea e de acord.
Naţionalismul şi protecţionismul câştigă teren în toată Europa. România nu a rămas în afara acestui trend. După ce am încercat toate cosmopolitismele, globalismele, liberalismele şi toate propagandele de împrumut, ne întoarcem şi noi la un sănătos „consumaţi româneşte!”. Roşiile şi oaia ministrului Petre Daea, dar nu numai. Iată şi guvernul corespunzător. Atâta putem. Dar, vrem-nu vrem, suntem participanţi cu toţii.