Chirurg faimos din vestul țării acuzat de omor din culpă!

2123

Operaţia a reuşit, pacientul a murit. Din nefericire, butada s-a dovedit validă şi în cazul unui bărbat operat la secţia de Urologie a Spitalului Judeţean din Oradea, unde dr. Kolumban Sandor i-a extirpat un rinichi, dar apoi nu i-a adus la cunoştinţă rezultatul testului histopatologic postoperator, ce indica încă o afecţiune pe lângă cea pentru care fusese necesară intervenţia.

Ciprian Bogdan spune că până cu 4 ani în urmă tatăl său, Ioan Bogdan, a avut două probleme de sănătate: o litiază renală operată în 1994 la Timişoara, de unde s-a ales cu o infecţie nozocomială, şi un diabet pentru care în 2006 s-a pensionat de boală. „De atunci, tata făcea periodic analize”, precizează avocatul. În 2013, pentru că rinichiul stâng îi supura, urologul curant, dr. Kolumban Sandor, a decis să-i extirpe organul devenit sursă de infecţie. „Are o reputaţie bună de chirurg, iar operaţia a făcut-o corect. A greşit, însă, ulterior”, zice avocatul, citat de eBihoreanul.

După intervenţie, medicul a trimis la laborator o mostră din ţesuturile extirpate, pentru analize histopatologice care să indice dacă pacientul avea vreo tumoare sau o altă boală gravă. Rezultatul i-a fost transmis, dar nu l-a mai comunicat bolnavului ori familiei. „Testul histopatologic, am aflat după doi ani şi jumătate, a fost făcut pe 13 septembrie 2013, iar tata a fost externat pe 18 septembrie fără să-i fi fost comunicat nici atunci, nici la cele trei consultaţii la care s-a prezentat ulterior. Mama lucrează la Spitalul Municipal, pe acelaşi etaj unde funcţionează şi Urologia, şi l-a întrebat pe dr. Kolumban despre rezultat de câteva ori, până ce medicul i-a spus să stea liniştită, că totul e OK”, afirmă Bogdan.

Că nu era deloc în regulă avea s-o afle abia în aprilie 2016. Tatălui său i s-a făcut rău şi a fost dus la UPU, iar apoi internat la secţia Chirurgie I, unde i s-au făcut investigaţii cu suspiciunea unei tumori la pancreas. După trei zile a fost transferat la Chirurgie II, unde diagnosticul prezumtiv a fost confirmat, cu precizarea că nu era vorba despre o tumoare de natură oncologică, ci infecţioasă.

Şocul s-a produs când şeful secţiei, dr. Adrian Duşe, a verificat în sistemul informatic al spitalului istoricul pacientului, descoperind că în 2013 buletinul histopatologic relevase o pielonefrită cronică. Mai pe româneşte, tuberculoză renală. „Practic, tata a avut stabilită de doi ani şi jumătate tumoarea, care, netratată, i-a atins între timp şi pancreasul şi ficatul. Abia atunci ne-am dat seama de greşeala dr. Kolumban”.

Familia a transferat bolnavul într-o clinică universitară din Cluj, unde investigaţiile au confirmat răspândirea inflamaţiei, motiv pentru care i-au fost administrate antibiotice. După o lună, Ioan Bogdan a fost externat cu recomandarea de a urma un tratament cu tuberculostatice. „La fel ca la Cluj, medicii din Oradea de la TBC s-au mirat că tata a stat atât timp cu o tuberculoză netratată”, spune Ciprian Bogdan.

Pe 7 iunie avocatul l-a căutat şi pe dr. Kolumban. „Când i-am arătat testul histopatologic din 2013, a făcut o grimasă. Ştia că a greşit. S-a scuzat, însă, că trebuia să plece din oraş şi ne-a pasat unui coleg care să ne scrie o trimitere pentru ca tata să fie luat în evidenţe cu TBC-ul renal”.

Cum tratamentul cu tuberculostatice a fost instituit tardiv, starea bolnavului s-a înrăutăţit constant şi ireversibil, infecţia generalizându-se în abdomen. „Am tot umblat prin spitale, ba în Oradea, ba la Cluj, până anul acesta în martie, când profesorul care s-a ocupat de tata ne-a spus că nu mai are ce să-i facă. Nu-i mai putea controla glicemia, iar insuficienţa renală a degenerat în insuficienţă multiplă de organe. Ne-a spus că organismul îi va ceda curând”. Ceea ce s-a şi întâmplat, pe 23 martie.

Avocatul depusese la Parchet încă de vara trecută o plângere împotriva urologului, pentru vătămare corporală gravă, acuzaţie schimbată după deces în ucidere din culpă. „S-a început urmărirea penală şi au fost audiaţi medici şi asistente, inclusiv dr. Kolumban. A şi recunoscut că a greşit, neaducându-ne la cunoştinţă rezultatul histopatologic, dar apoi i-a venit în ajutor o expertiză medico-legală”.

Avocatul spune că expertiza a fost începută de dr. Gabriel Mihalache când tatăl său încă trăia, pe 30 ianuarie, dar raportul final i-a fost comunicat mult după deces, pe 12 iunie. Surpriză, autorul susţine că responsabilitatea netratării tuberculozei timp de doi ani şi jumătate nu a aparţinut urologului, ci decedatului şi familiei sale!

„Medicul curant, la solicitarea bolnavului, îl va informa pe acesta sau pe o persoană desemnată cu privire la orice informaţie pe care o deţine referitor la starea de sănătate”, a citat legistul din Legea 46/2003 privind drepturile pacienţilor, adăugând însă că în acest caz „rezultatul examenului histopatologic a venit după externarea pacientului, iar pacientul nu s-a mai prezentat la controlul de trei săptămâni postoperator, după cum îi fusese recomandat de medicul curant. Dacă era interesat, pacientul sau aparţinătorii puteau afla rezultatul atât de la serviciul de prosectură al spitalului, cât şi de pe secţia de Urologie”.

Bogdan susţine că raportul e pur şi simplu mincinos, motiv pentru care doreşte o contraexpertiză, la Timişoara. „Testul histopatologic a fost făcut pe 13 septembrie, iar tata a fost externat pe 18 septembrie. Dr. Kolumban putea şti atunci rezultatul. Chiar dacă l-a aflat ulterior, ni-l putea comunica, pentru că tata s-a prezentat de trei ori la dânsul pentru control, prima dată ca să-i scoată firele şi apoi de încă două ori. Iar mama l-a întrebat personal cum e cu histopatologicul”.

Avocatul şi-a dat seama că în încercarea de a proba vinovăţia urologului are o problemă: pentru că acesta i-a consultat tatăl de fiecare dată în spital, nu în ambulator, nu i-a întocmit niciun act scris care să ateste prezenţa la controalele postoperatorii. Ca urmare, a început să verifice legislaţia. A descoperit, astfel, că Legea 46/2003 reglementează dreptul pacientului de a fi informat, dar nu prevede expres obligaţia medicului de a face această informare. Aceeaşi imprecizie există şi în Legea 104/2007 privind investigaţiile anatomopatologice, care prevede că buletinul histopatologic se emite în două exemplare, din care unul „este înmânat pacientului” (fără a specifica, însă, de către cine), iar celălalt medicului, care trebuie să îl ataşeze la foaia de observaţie.

Practic, nici una dintre legi nu „acoperă” situaţia în care pacientul e externat înainte de a i se comunica testul. „Abia în normele metodologice de implementare a Programului Naţional de Control al Tuberculozei am descoperit o prevedere care arată clar, fără posibilitatea unor interpretări, că «orice caz de tuberculoză confirmat bacteriologic sau histopatologic va fi anunţat de către medicul curant care a diagnosticat cazul sau care a iniţiat tratamentul, în termen de 48 de ore, prin Fişa de anunţare a cazului de tuberculoză, la Dispensarul Pneumoftiziologic pe al cărui teritoriu bolnavul are adresa stabilă»”. Altfel spus, chiar dacă pretinde că nu şi-ar mai fi văzut pacientul după operaţie, dr. Kolumban nu mai are scuze că nu s-a conformat obligaţiei de a anunţa cazul dispensarului teritorial, pentru a-l lua în evidenţă şi a-l pune sub tratament.

„Este primul caz în care un medic al spitalului nostru e acuzat că nu şi-a informat pacientul despre rezultatul unui test histopatologic”, spune directorul medical, dr. Lucia Daina. Aceasta consideră, însă, că dreptul pacientului de a fi informat nu poate fi realizat în practică decât dacă pacientul solicită expres date. „Niciun medic nu e obligat să sune un pacient ca să-l cheme la control sau să-i comunice rezultatul unui test. În acest caz a fost o lipsă de comunicare”…

Dacă medicii par să se „acopere” reciproc, în cele din urmă cei chemaţi să facă lumină vor rămâne, ca de multe alte ori, procurorii. Şi, apoi, judecătorii…

Prin plângerea formulată împotriva urologului Kolumban şi a Spitalului Judeţean, Ciprian Bogdan a cerut Parchetului să verifice toate detaliile care ar putea preciza gradul de vinovăţie al medicului, dar şi al sistemului.

„Am aflat cert că testul histopatologic a fost făcut la o zi după operaţie şi cu 5 zile înainte de externarea tatălui meu, dar nu ştim dacă laboratorul a încărcat până atunci rezultatul în sistemul informatic al spitalului şi dacă medicul l-a văzut”, spune avocatul, convins că „sistemul de comunicare este oricum tâmpit de vreme ce permite ca un om să moară dintr-un motiv atât de stupid cum este lipsa de comunicare”.

De altfel, avocatul consideră că acest caz ar trebui să folosească la revizuirea legislaţiei ce stabileşte modul în care personalul sanitar comunică cu pacientul şi cu familia acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ