Celebrul regizor Quentin Tarantino, acuzat de plagiat

37

Cineastul american Quentin Tarantino a fost dat în judecată, fiind acuzat că a furat premisa peliculei „Django dezlănţuit/ Django Unchained”, de la un scenariu al unui film numit „Freedom” şi scris de Oscar Colvin, Jr. şi Torrance J. Colvin.

Regizorul a fost dat în judecată, alătui de şefii de la The Weinstein Company şi Columbia Pictures.

„Înainte de Django Freeman (personajul interpretat de Jamie Foxx), a fost un scenariu cu un sclav evadat, care se numea Jackson Freeman şi îşi dorea să cumpere libertatea familiei sale de la un proprietar răuvoitor al unei plantaţii”, se arată în documentele depuse la instanţa de judecată din Washington, D.C.

„Înainte de Dr. Schultz (personajul interpretat de Christoph Waltz), a fost Samson, un alt bărbat cauzazian, care îl va ajuta pe domnul Freeman în eforturile sale de a îi salva pe cei dragi de scalvie”, se mai arată în documentele citate.

Reclamanţii susţin că ei au prezentat proiectul agenţilor de la William Morris Agency, care l-ar fi sugerat pe Tarantino ca posibil regizor pentru acest proiect.

Aceştia spun că Tarantino s-a folosit de premisa poveştii lor pentru a realiza acest film. Totodată, reclamanţii mai spun că „au pus inima, oase şi muşchi pentru a dezvolta această idee unică, care, eventual, ar fi tranformată în «Django Unchaines»”.

De asemenea, aceştia spun că Tarantino este un „hoţ recunoscut”, citând dintr-o decaraţie a regizorului american, care spunea „Fur de la fiecare film pe care îl fac”.

Reclamanţii cer daune financiare de „sute de milioane de dolari”, iar Tarantino, care susţine că a făcut filmul „Django Unchained” ca un tribut adus peliculei „Django”, realizată de Sergio Corbucci, în 1966, nu a făcut comentarii, până în acest moment, în legătură cu acuzaţiile aduse.

Acţiunea din „Django dezlănţuit” are loc cu doi ani înainte de izbucnirea Războiului de secesiune. Django (interpretat de Jamie Foxx) este un sclav al cărui trecut plin de violenţă îl aduce în serviciul lui King Schultz (interpretat de Christoph Waltz), un vânător de recompense aflat pe urmele a doi ucigaşi, fraţii Brittle. Django este singurul care poate să-l ajute să ajungă la ei. În schimb, Schultz îi promite să-l elibereze. Când misiunea lor se încheie cu succes şi Django este eliberat, el decide să rămână alături de Schultz şi continuă să-i vâneze împreună pe cei mai căutaţi criminali. Însă scopul final al lui Django este găsirea şi eliberarea Boomhildei (interpretată de Kerry Washington), soţia de care fusese despărţit cu mult timp în urmă.

Câştigător al trofeului Palme d’Or de la Cannes cu filmul „Pulp Fiction”, din 1994, şi a două premii Oscar pentru scenariile filmelor „Pulp Fiction” şi „Django Unchained”, Quentin Tarantino a fost, pe rând, regizor, scenarist, producător şi chiar actor în filmele sale. Deşi este acuzat de critici că trivializează violenţa, opera sa cinematografică nu a încetat să entuziasmeze publicul, iar peliculele sale „Profesioniştii crimei/ Reservoir Dogs”, „Pulp Fiction”, „Jackie Brown”, cele două lungmetraje din seria „Kill Bill”, „Maşina morţii/ Death Proof”, „Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds” şi „Django dezlănţuit/ Django Unchained” au devenit filme de referinţă ale cinematografiei mondiale.

LĂSAȚI UN MESAJ