Cei mai valoroși muzicieni vor fi premiați la ,,Banat Jazz Awards”

276

În data de 22 noiembrie, la Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, începând cu ora 18, va avea loc evenimentul ,,BANAT JAZZ AWARDS” , în cadrul căruia se vor oferi diplome și trofee celor mai valoroși muzicieni din Banat în 2017, dar și câteva diplome de excelență unor muzicieni care de-a lungul anilor au adus prestigiu jazz-ului timișorean.
Seara va fi întregită cu 2 concerte susținute de grupul EYOT din Serbia și de GIOVANI GUIDI & MICHELE RABBIA din Italia.

Grupul EYOT, între cele mai valoroase grupuri din Serbia, e format din DEJAN ILIJIKJ, SLADAN MILENOVIC, MARKO STOJILJKOVIC și MILOS VOJVODIC

Eyot este un quartet alcătuit din cei mai promițători tineri muzicieni de jazz din Serbia. Au înregistrat un debut spectaculos cu primul album, Horizon, în 2010, și de atunci nu încetează să crească în popularitate. Ceea ce îi face speciali este modalitatea în care par să fi doborât granițele temporale, geografice și culturale ale jazz-ului balcanic. Muzica lor corespunde, de fapt, spiritului timpului, împletind sonorități din muzica clasică, din rock și muzica tradițională și atrăgând în acest fel un public nou și, mai ales, tânăr.

Istoricul Eyot (însemnând “insulă”, în limba sârbă) începe în 2006, când liderul formației, Dejan Ilijić, înregistrează primul album solo la Ninety and Nine Records în New York. Patronul casei de discuri, Kent Gustavson, l-a susținut ulterior în demersul de a-și dezvolta viziunea muzicală din proiectul solo într-o formă mai complexă, aceea de grup.

Dejan Ilijić este de origine macedoneană. S-a stabilit de mulți ani într-o regiune estică a Serbiei, în orașul Niš. A studiat de foarte tânăr pianul și a urmat studii de muzică clasică, dar a fost atras mereu de tot ce înseamnă muzică, indiferent de gen: că este rock, muzică tradițională, pop sau ambientală. Are acea abilitate rară de a face ca elemente ale muzicii vechi și elemente ale muzicii contemporane să coexiste în aceeași compoziție, fără stridențe, ci organic.

În 2008, Dejan Ilijić înființează Eyot, cu Slađan Milenović la chitară, Miloš Vojvodić la tobe și Marko Stojiljković la bas. Trupa începe să concerteze în Serbia și să participe la festivaluri internaționale, unde prezența le este remarcată și apreciată, câștigând, în 2009, concursul Umbria Jazz Balkanic Windows, iar în 2012 MIDEM OFF Showcase (Cannes, Franța). Muzica lor este deseori catalogată ca un mix între ambiental, world music și jazz, dar liderul formației o consideră pur si simplu muzică, dincolo de etichetările de gen, iar dacă ar fi să aleagă o influență majoră, aceea ar fi muzica clasică. Întrebat într-un interviu care îi sunt influențele în muzică, Dejan explică în detaliu: “muzica tradițională, Stravinski, Bartok – pentru ritm, orchestrare, profunzime; Nirvana – pentru energia fără limite; Miles Davis – pentru atitudine, Esbjörn Svensson – pentru felul în care a făcut jazz-ul accesibil unui public eterogen; Coldplay, U2, Radiohead și Björk- pentru emoția asemănătoare”.

După albumul de debut, Eyot s-au întors încă de patru ori în studio pentru a înregistra albumele Drifters (2013, Neuklang) și Similarity (2014, Ninety and Nine Records). Au devenit extrem de activi pe scenele europene de jazz, concertele lor începând să fie din ce în ce mai solicitate pentru câteva ingredinte majore: atmosferă, melodie, ritm, armonie, emoție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.